LifeStyle

Salma Hayek, cea mai sexy celebritate de la Hollywood

Starul latino Salma Hayek s-a situat pe primul loc în topul celor mai sexy celebrităţi de la Hollywood realizat de compania americană de cercetări de piaţă E-Poll, informează celebritywonder.com.
Diva latino în vârstă de 40 de ani, care în prezent este însărcinată, s-a situat pe primul loc în top, după ce a fost votată de 65% dintre participanţii la studiu.

Matthew McConaughey a primit titlul de cel mai sexy bărbat de la Hollywood cu 39% dintre voturi, situându-se pe locul al 41-lea într-un top dominat de prezenţe feminine.
Starul din ”Sin City” Jessica Alba, în vârstă de 26 de ani, s-a situat pe locul al doilea, la egalitate cu actriţa Carmen Electra, în timp ce o altă divă latino, Shakira, ocupă poziţia a treia. Cântăreaţa Beyonce Knowles, în vârstă de 25 de ani, şi actriţa Halle Berry, în vârstă de 40 de ani, au împărţit locul al cincilea.
Alba, Knowles şi actriţa Jessica Biel, în vârstă de 26 de ani, situată pe locul al nouălea, au fost singurele femei în vârstă de până în 30 de ani care au fost incluse în primele 40 de locuri ale topului.
În plus, media de vârstă a celebrităţilor plasate pe primele 15 locuri ale topului este de 36 de ani.
Biel a împărţit locul al nouălea cu actriţa Elizabeth Hurley, în vârstă de 42 de ani, şi cu veterana Raquel Welch, în vârstă de 66 de ani.
Pamela Anderson, care recent a împlinit 40 de ani, s-a situat pe locul al 14-lea.

Monitorul de Suceava

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *