LifeStyle, RETETE CULINARE

Salata mediteraneana cu vinete

Ingrediente:
1 vanata mare, 1 lingura sare, 250 g rosii mici, 1-2 linguri ulei de masline, 1 ardei gras rosu
(potrivit) taiat in doua, 1 ardei gras verde (mic) taiat in doua, 1/3 ceasca frunze de busuioc
proaspat, 2 dovlecei mijlocii taiati felii, 90 g ciuperci taiate in doua, 2 linguri maghiran verde
tocat, 3 linguri otet aromat si inca 1-2 linguri ulei de masline.
(pentru 6 persoane)


Mod de preparare:
Se incinge cuptorul la 180 grade si se unge cu ulei o tava. Se taie vanata felii subtiri, pe lung,
se pune pe un fund de lemn si se sareaza. Se lasa sa stea 15 minute, se clateste cu apa rece, se
zvanta bine intr-un servet si se aseaza feliile pe tava, una langa alta.
2. Se cresteaza fiecare rosie (in cruce) si se aseaza pe tava cu vinete. Se ung toate legumele cu
ulei si se dau 10 minute la cuptor, dupa care se scot, se lasa sa se raceasca si vinetele se taie
fasii.
3. Ardeii copti si curatati de pielita se taie in doua, se indeparteaza semintele si apoi se taie si
ei fasii, la fel si frunzele de busuioc. Dovleceii se pun intr-o forma rezistenta la foc si se
oparesc cu apa clocotita. Se lasa sa stea 1 minut, se scurg, se scufunda in apa rece si se lasa
din nou sa se scurga bine.
4. Se pun toate legumele, impreuna cu verdeata, intr-un castron mare, se stropesc cu ulei si
otet si se amesteca. Se lasa o ora sa se patrunda si se servesc la temperatura camerei.