LifeStyle

Sa cunoastem dinozaurii la Muzeul National de Geologie

Muzeul Naţional de Geologie vă aşteaptă sâmbătă, 11 noiembrie, orele 12.00 la prima întâlnire “Să cunoaştem dinozaurii”, din cadrul programului pentru copii Era dinozaurilor.

Participanţii la acest program vor afla informaţii fascinante despre reptilele Mezozoice, despre aspectul lor exterior şi forma oaselor, despre înmulţirea şi modul lor de cuibărire, despre mediul de viaţă şi migraţiile lor, despre comportamentul lor faţă de pui şi multe alte detalii extraordinare despre reptilele dispărute. În partea aplicativă a întâlnirii, copiii vor învăţa cum să găsească fosile, cum să le scoată din rocă şi cum să le „prepare”. Răspunsurile corecte şi aplicaţiile reuşite vor fi răsplătite cu premii.
Proiectul se derulează în perioada 11 noiembrie 2006 – 14 iulie 2007. Prezentările au loc în prima sâmbătă din fiecare lună, la ora 12.00 în Sala de conferinţe a Muzeului Naţional de Geologie şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, pentru care lumea dinozaurilor exercită o vie fascinaţie.
Programul Era dinozaurilor îşi propune să transmită un minim de informaţie corectă şi foarte clară asupra acestor fascinante şi terifiante animale. Structura programului este mai degrabă aceea a unui atelier de lucru, fiecare lecţie fiind urmată de o aplicaţie care vizează atât să fixeze informaţiile asimilate de copii cât şi să le dezvolte imaginaţia şi abilitatea de a ajunge singuri la concluzii şi să înţeleagă cât mai bine epoca abordată de programul nostru. Aplicaţiile, de la imaginarea artistică a Mezozoicului ca eră geologică şi ca mediu de viaţă al dinozaurilor, până la realizarea de mulaje de fosile, îşi propune să-i familiarizeze pe copii cu Paleontologia şi să le stârnească interesul pentru Ştiinţele Pământului.
Preţul unic de participare la programul Era dinozaurilor este de 2,5 RON/persoană.

Sponsori: RAO, CD PRESS, Lumea Copiilor, Orar, Pici

Parteneri media: Minimax, Itsy Bitsy, Şapte Seri, Apropo.ro, Comunicatedepresa.ro, Clopoţel, Lilliput, Doxi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *