LifeStyle

Romtelecom lansează My Office pentru firmele mici şi mijlocii

Romtelecom lansează o ofertă specială pentru firmele mici şi mijlocii, sub conceptul My Office – soluţii pentru succesul afacerii tale. Oferta constă în trei pachete de soluţii integrate pentru comunicare, proiectate în funcţie de necesităţile diferitelor etape de dezvoltare în care se află o afacere. Fiecare pachet conţine conexiune Internet de mare viteză (prin ADSL, cu viteză de download de până la 2 Mbps) şi echipamente terminale (telefoane, centrală şi fax).

Pentru început, cele trei pachete My Office sunt oferite numai în magazinul Romtelecom din strada Dorobanţi, Bucureşti, unde a fost amenajat un spaţiu dedicat în care sunt prezentate cele trei pachete şi pot fi testate conexiunile la Internet. Până la sfârşitul acestui an compania intenţionează să extindă numărul unor asemenea spaţii dedicate afacerilor mici şi mijlocii în reţeaua sa naţională de magazine.

„Conceptul My Office este parte din strategia Romtelecom de aducere a spaţiilor proprii de comercializare la cele mai avansate standarde de retail. Practic, în ultimul an, prin procesul de modernizare prin care au trecut cele 75 de magazine ale companiei, s-a realizat transformarea oficiilor comerciale într-o reţea cu adevărat profesionistă, care răspunde noilor exigenţe ale clienţilor” spune Viorel Ionescu, Director Divizia Magazine în Romtelecom.

Cele trei pachete My Office includ importante reduceri de preţ atât pentru conexiunile Internet (prin oferta promoţională valabilă până la sfârşitul lunii iulie), cât şi pentru terminale.

My Office 1 este gândit pentru afacerile aflate la începutul activităţii, cu până la opt angajaţi. Acesta conţine o centrală Ramcom AV 20 (2/8), trei telefoane Teleton 4005 G, un fax Olivetti lab 220. Preţul pachetului este de 218 Euro (fără TVA şi fără taxa de instalare).

My Office 2 este destinat afacerilor în dezvoltare, ale căror necesităţi de comunicare au crescut, incluzând o centrală Ramcom AV 20 (2/8), un telefon Philips 221 (DECT), patru telefoane Teleton 4016 G, un Fax Olivetti lab 220. Preţul pachetului este de 261 Euro (fără TVA şi fără taxa de instalare).

My Office 3 este recomandat companiilor cu până la 16 angajaţi şi cu un volum mai mare de trafic. Pachetul conţine o centrală Ramcom AV 20 (4/16), un telefon LCD DELUXE cu handsfree, un telefon Philips 221 (DECT), cinci telefoane Teleton 4016 G şi un fax Olivetti lab 220. Preţul pachetului este de 409 Euro (fără TVA şi fără taxa de instalare).

În plus, până la 31 iulie, cei care achiziţionează unul dintre pachetele My Office, abonându-se la serviciile ClickNet Express sau ADSL Express, beneficiază de activare şi kit de instalare gratuite, precum şi de o reducere de 50% la abonament timp de 4 luni (pentru contractele pe 1 an), 9 luni (pentru contractele pe 2 ani), respectiv 16 luni (pentru contractele pe 3 ani).