Business

Romexpo, blocat 2 ani de turnurile City Gate

Accesul pe poarta principala a Complexului Expozitional International ROMEXPO s.a., o adevarata emblema a Bucurestiului si a Romaniei, va fi blocat, timp de doi ani, de lucrarile executate de firma Zublin, in baza unei autorizatii emise de Primaria Sectorului 1, pentru edificarea celor doua turnuri City Gate.Proiectul prevede si realizarea unui pasaj subteran pe doua nivele intre cladirile mentionate. Lucrarile in vederea amenajarii santierului, care vor insemna, intre altele, si blocarea caii de acces auto in incinta Complexului Expozitional, au inceput in dimineata zilei de 10 octombrie a.c.. Problema este ca nici edilii, nici firma de constructii, nu si-au batut capul sa anunte in prealabil Romexpo, pentru ca societatea sa poata lua masurile necesare in vederea devierii traficului de la poarta principala, situata vizavi de Parcul Herastrau, pe alte cai de acces in Complex.

Asa cum am mai aratat, in doua saptamani constructorul va bloca total drumul public care deserveste intrarea oficiala in Romexpo. Intrebarea pe care si-o pune Romexpo, care organizeaza peste 40 de manifestari expozitionale anual, dintre care 5 sunt acreditate de UFI – Asociatia Mondiala a Industriei Targurilor, este cat va dura pana cand drumul public la care ne-am referit va fi readus la starea initiala. In aceste conditii, se pune in mod serios problema cum se va face accesul la manifestarile expozitionale din acest an, respectiv INDAGRA, ALL PACK, PROSHOP, DENTA, GAUDEAMUS, BURSA EDUCATIA, SUVENIRURI si LUXURY SHOW, care vor avea loc in lunile noiembrie-decembrie, cat si la toate targurile si expozitiile din 2008 si 2009, presupunand ca vor fi respectate termenele la care s-a angajat constructorul.

www.ccib.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *