Concerte

Robbie Williams, un eveniment susținut de Telekom

După lansarea brandului „T” în 2014, cu trei concerte organizate în trei oraşe simultan, zeci de artişti şi peste 50.000 de oameni prezenţi la cel mai interactiv spectacol, Telekom îl aduce anul acesta în România, pentru prima oară, pe megastar-ul internaţional Robbie Williams.
Evenimentul muzical al anului va avea loc pe data de 17 iulie, în Piaţa Constituţiei, şi face parte din turneul internaţional “Let Me Entertain You”, care se va desfăşura în peste 10 ţări.

„Ne bucurăm să fim sponsorul principal al primului concert al lui Robbie Williams în România! Ca parte a strategiei noastre de a deveni operatorul integrat numărul unu de pe piaţă, ne dorim să oferim experienţe de top, prin evenimente memorabile. Filozofia noastră este să setăm standarde din ce în ce mai înalte. De aceea, anul acesta aducem cea mai intensă experienţă muzicală pentru publicul din România, unde ştim că Robbie are mii de fani. Cu siguranţă va fi o experienţă care va merita să fie împărtăşită. Mai mult, clienţii „T” care sunt fani ai pop-starului britanic se vor bucura de o serie de surprize, care vor fi anunţate în curând”, spune Mathias Hanel, Chief Commercial Officer, Segmentul Rezidenţial, Telekom Romania.
Muzica este o parte importantă a strategiei de sponsorizări a Telekom în 2015, în linie cu strategia internaţională a Deutsche Telekom. Această asociere este relevană pentru ceea ce reprezintă brandul „T”: energie, dinamism, poftă de viaţă, împărtăşirea unor experienţe deosebite cu prietenii.

Turneul „Let Me Entertain You”  va începe în martie 2015 şi va include peste 10 ţări. Bucureşti se adaugă pe lista altor oraşe importante incluse în turneu, cum ar fi: Madrid, Paris, Tel Aviv, Moscova sau Abu Dhabi.

Biletele vor fi disponibile începând de marţi, 24 februarie 2015, orele 16:00, în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *