LifeStyle

Rezultatele campaniei Litoral Curat

Vodafone Romania anunta rezultatele campaniei „Litoral Curat”, dezvoltata in parteneriat cu organizatia non-guvernamentala Mare Nostrum, pentru al doilea an la rand.
Campania a inclus mai multe componente: amplasarea a 450 de cosuri pentru strangerea deseurilor, curatarea plajelor prin colectarea selectiva a deseurilor si reciclarea acestora, precum si o campanie educationala cu scopul de a le explica turistilor cum sa mentina curatenia plajelor.

Peste 56 de tone de deseuri constand in materiale PET, hartie si aluminiu au fost colectate prin acest program in vara anilor 2005 si 2006. Campania “Litoral Curat” s-a desfasurat in perioada 17 iulie – 30 septembrie 2006 pe plajele din orasul Constanta si statiunile Mamaia, Eforie Nord, Navodari, Neptun, Olimp, Venus, Jupiter, Mangalia si Vama Veche.
Vodafone Romania si voluntarii Mare Nostrum au amplasat 450 de cosuri pentru colectarea selectiva a deseurilor pe o distanta de 50 de kilometri de plaja, ceea ce inseamna cu 50% mai mult decat in 2005. Deseurile au fost colectate periodic de catre firme specializate si trimise spre reciclare. Echipe de voluntari ai organizatiei Mare Nostrum au realizat actiuni demonstrative de curatare a plajelor si au monitorizat procesul de curatare. In plus, o caravana a circulat dintr-o statiune in alta pentru a informa si educa turistii despre cum sa mentina plajele curate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *