Protagonista copertei revistei „Femeia” de acum 30 de ani, revine astăzi alături de fiica sa într-o nouă ședință foto. Lansată pentru prima oară în România în 1876, cu un an înainte de proclamarea independenței României, revista „Femeia.” promovează continuu pasiunea pentru frumusețe și stare de bine a femeilor. Povestea de viață a doamnei Pătrașcu, reîntoarsă pe coperta revistei „Femeia.” după 30 de ani, este plină de emoție și de bucuria reîntâlnirii cu spiritul mereu proaspăt al revistei.
Editia de aprilie a revistei „Femeia” este disponibilă la orice punct de difuzare a presei începând cu data de 17 martie.
Acum 30 de ani, doamna Emilia Toropoc, azi Pătrașcu, a fost vedetă alături de colega sa pe coperta revistei „Femeia“, iar azi este din nou pe coperata aceleiași reviste, însă alături de fiica ei, Ioana Cristea.
În 1984, într-o zi însorită, S. Tomescu, fotograf al revistei „Femeia“, făcea o vizită de lucru pe șantierul naval Oltenița. Nu căuta cadre pentru ilustrațiile articolelor, ci femei simple, frumoase, muncitoare pe acest șantier, care să devină pentru o lună vedetele revistei, iar pentru o viață, vedetele micii lor comunități. Așa s-a făcut că Emilia Toropoc a fost chemată în biroul directorului împreună cu colega sa de echipă și au fost selectate dintre multe alte femei care lucrau pe șantier. Pentru a simți mai bine parfumul acelor vremuri, doamna Toropoc ne-a dezvăluit câteva dintre sentimentele trăite atunci și acum.
Care a fost criteriul de selecție?
Sinceră să fiu, nu știu sau nu-mi amintesc. A fost totul așa de rapid, aproape că nici nu ne-am dezmeticit. Țin minte că ne-a chemat șeful de echipă în biroul directorului. Când am ajuns, domnul Tomescu le mulțumea colegelor noastre, iar când a ajuns la noi, ne-a spus că
noi am fost selectate să apărem pe coperta revistei „Femeia“. A fost o surpriză atât de mare, încât n-am mai reținut multe amănunte.
Ședința foto a avut lot în ziua respectivă?
Nu, ne-a anunțat că va veni peste o săptămână să facem poze. Ne-a dat o singură indicație: să ne îmbrăcăm cât mai colorat.
Erați îmbrăcate în halate și aveați căști de protecție. De ce?
Lucram într-un atelier mic de strungărie. Aveam un strung micuț la care făceam „bijuteriile“ pentru nave. Noi am făcut toate piunezele care capitonau ușile navei „Mihai Viteazul“, vaporul lui Ceaușescu. Halatul era echipamentul din atelier, cască nu purtam, dar atunci a fost necesară pentru protecția nostră în port. Erau macarale peste tot și nimeni nu avea voie să se fâțâie pe acolo fără un echipament de protecție adecvat. Am făcut vreo 6-7 fotografii, în port, pe navă, în diverse locații. Cred că a durat o oră și ceva.
Cum a fost când a apărut revista?
Am devenit vedetele Olteniței, toată lumea vorbea despre noi. A fost evenimentul orașului. Acum apăreți din nou pe coperta revistei „Femeia.“, ce sentiment vă încearcă? Să am atât de mult noroc încât să apar de două ori în viață pe coperta aceleiași reviste mi se pare o minune de la Dumnezeu și o mare onoare.
Cum a fost experiența de data asta?
Cu totul și cu totul diferită. Atunci m-am fardat singură – puțin ruj roșu, un pic de fard pe pleoape –, am venit cu hainele mele și singura indicație de la fotograf a fost să zâmbesc. Acum, am avut parte de un adevărat răsfăț, cu make-up realizat de un artist, chiar de Alexandru Abagiu, make-up artist oficial L’Oréal Paris. Deși mie îmi place foarte mult roșu, el mi-a recomandat nuanțele de ruj Color Riche care se potrivesc cel mai bine tenului meu. Sunt și foarte emoționată, alături de mine stă acum fiica mea, care atunci avea numai opt luni, iar azi este o femeie frumoasă, de care sunt tare mândră. Mulțumesc, m-am simțit extraordinar, mi-ați făcut cadou o zi minunată. Mulțumesc L’Oréal Paris și revistei „Femeia.“! Fotograful copertei „Femeia.“ este Marius Bărăgan.