Revista 4Cars – site nou si un numar nou

4CarsVacanta de Paste a fost binevenita pentru echipa 4cars. Joi, 19 aprilie, cea mai cunoscuta revista locala de masini vine cu doua surprize: un numar nou in care prezinta actualul “sef” al clasei mici si un www.4-cars.ro complet schimbat.

www.4-cars.ro s-a nascut cu chinuri. Ceea ce il face un potential succes de proportii in lumea virtuala specializata. La lansarea revistei 4cars, un incident care iese din tiparele coincidentelor a facut ca domeniul www.4cars.ro sa ajunga in proprietatea unei companii care se ocupa de vanzarea de domenii. Deloc demoralizata, echipa 4cars s-a orientat catre www.4-cars.ro inclusiv din convingerea ca viata unui brand 100% romanesc nu sta intr-o cratima. A fost un site care a trecut “prin mai multe maini”, fiecare venind cu cate un proiect interesant pentru fiecare moment de dezvoltare al revistei.

Pe 19 aprilie, internautii pasionati de masini vor descoperi www.4-cars.ro ajuns la versiunea 4.0. Un site complet, care va oferi mult mai multe lucruri decat ofera odata la doua saptamani editia printata a revistei. Noul www.4-cars.ro va avea sectiuni inexistente pana acum. Forum-ul este una dintre acestea. Diferenta fata de un forum comun este aceea ca aici se vor gasi solutiile celor mai multe dintre problemele soferilor: de la cele tehnice la cele legale, raportari de abuzuri, comentarii si imagini legate de traficul din Bucuresti sau alte lucruri care ii intereseaza direct pe pasionatii de masini (foto&video, de exemplu).

Noul www.4-cars.ro a fost dezvoltat impreuna cu agentia de dezvoltare web Elven Soft, intr-un parteneriat care va oferi internautilor in perioada urmatoare mai multe surprize (asta pentru ca se dezvolta in fiecare zi inclusiv cu ajutorul cititorilor).

Odata cu noul site, 4cars a aparut – in aceeasi zi de joi – cu un numar in care descopera noul “sef” al clasei mici: Fiat Panda Sorriso. O masina mai ieftina decat oricare alta de aceleasi dimensiuni, dar care ofera confortul clasei medii si consumul unui scuter. Acelasi numar 42 al revistei povesteste despre “Debandada Calea Mosilor”, face un comparativ intre doua SUV-uri si prezinta lucruri noi despre conducatorii de mopede.

Revista 4cars poate fi gasita de joi in benzinariile MOL si Lukoil, in locatii selectionate din reteaua HoReCa Spin media sau in alte locatii cu specific auto. Sau pe noul www.4-cars.ro, intr-o forma schimbata complet.

Tags:,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *