După 1989 industria de reciclare a crescut considerabil datorită industriilor întregi care au dat faliment ÅŸi combinatelor care au fost dărâmate, aducând acestui segment de business câştiguri comparabile cu cele din investiÅ£iile imobiliare. Până de curând fierul vechi era liderul incontestabil al industriei, însă a devenit ÅŸi el o resursă epuizabilă, ceea ce determină companiile din domeniu să se replieze rapid pentru a face faţă noilor condiÅ£ii de piaţă. SoluÅ£iile pe care le au la dispoziÅ£ie sunt achiziÅ£ionarea unor utilaje performante care să le permită să valorifice un procent cât mai mare din cantităţile tot mai reduse de fier vechi pe care îl pot cumpăra de pe piaÅ£a locală, sau extinderea înspre colectarea ÅŸi valorificarea altor deÅŸeuri: mase plastice din hârtie ÅŸi carton, sau metalele neferoase precum bateriile auto sau acumulatorii, aflate deja în plin avânt din punct de vedere al reciclării. DeÅŸi această afacere nu mai este atât de infloritoare ca în perioada marilor demolări, legislaÅ£ia Uniunii Europene sprijină activitatea reciclatorilor obligând toÅ£i producătorii, indiferent de domeniul de activitate, să încheie contracte cu reciclatorii, pentru a asigura recuperarea deÅŸeurilor pe care le produc. Anual sunt colectate ÅŸi valorificate aproape 3,5 milioane de tone de fier vechi, aproximativ 250.000 de tone de metale neferoase, 250.000 de tone de deÅŸeuri din hârtie ÅŸi cartoane, la care se adaugă deÅŸeuri din sticlă, mase plastice, cauciuc ÅŸi textile. „Cred că vorbim despre o piaţă totală de 10 miliarde de euro pe anâ€Â, este de părere Călin Istrăţoiu, director la DirecÅ£ia Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerului Economiei ÅŸi ComerÅ£ului. BusinessWeek România prezintă în numărul din această săptămână o amplă analiză a atractivităţii Africii din punct de vedere al investiÅ£iilor private. Continentul african, atât de nedezvoltat ÅŸi sărac, a redevenit o excelentă oportunitate pentru investitori. Liderii africani consideră că fondurile de investiÅ£ii private reprezintă singura cale către o dezvoltare economică sustenabilă, pragmatismul acestora fiind o soluÅ£ie pentru reducerea decalajelor uriaÅŸe existente în acest moment faţă de Europa ÅŸi America. CitiÅ£i în acelaÅŸi număr BusinessWeek România: FOCUS: Datorită concurenÅ£ei, operatorii aerieni adaptează zborurile transatlantice noilor cerinÅ£e ale pasagerilor Business Media Group (BMG) este un grup independent de media fondat în 1995 cu doua divizii de publicaÅ£ii: Business Publishing (ce cuprinde săptămânalul în limba engleză Business Review, revista de afaceri Biz, BusinessWeek Romania – licenta celei mai citite reviste de afaceri din lume, cel mai complet ghid al afacerilor, The Workbook ÅŸi revista de publicitate Campaign) ÅŸi Lifestyle Publishing (Stuff – licenÅ£a revistei internaÅ£ionale de tehnologie Stuff Magazine, Autocar – licenta exclusiva a primului titlu auto din lume). Pentru intrebari sau mai multe informatii referitoare la acest articol sau la revista BusinessWeek Romania, va rugam luati legatura cu Camelia Eremia, Marketing Coordinator, Business Media Group, la tel 021.206.06.80 sau (Adresa de email este ascunsa din motive de securitate) |
|