AUTO

Proprietarii de Ferrari au club in Bucuresti

Ferrari Owner’s Club România (Clubul Posesorilor de Ferrari) a semnat un parteneriat cu Restaurantul Forza Rossa Caffe, de pe Calea Victoriei, care devine astfel locația oficială de întâlnire în București a membrilor Clubului. Multe din activităţile Ferrari Owner’s Club România precum întâlniri, evenimente tematice, vizionarea de Mari Premii de Formula 1 sau a competiţiilor motorsport vor avea loc, începând de astăzi, în Restaurantul Forza Rossa Caffe, un loc căutat datorită amplasării ideale pe Calea Victoriei, în chiar centrul istoric al Bucureştiului, şi nu în ultimul rând datorită vecinătăţii sale cu Ferrari Store, locul preferat al pasionaţilor mărcii Ferrari.
Înscrierea în Clubul Posesorilor de Ferrari este deschisă oricărui cetăţean cu reşedinţa în România, actual sau viitor posesor al unui automobil Ferrari. Clubul organizează anual mai multe evenimente importante precum raliuri turistice în România şi în afara ţării, zile de pilotaj pe circuit, întâlniri cu membrii altor cluburi din Europa, serate festive etc.
Ferrari a fost desemnat în iulie 2011 brandul cel mai fascinant în România (conform unui studiu al Unlock Market, prezentat de revista Biz), marca de automobile de lux şi sport cunoscând un succes important de la intrarea oficială pe piaţa din România, în 2008. Reprezentantul oficial Ferrari este Forza Rossa, cu sediul şi showroom-ul amplasate în Otopeni. De altfel, Clubul Posesorilor de Ferrari are și o locație în cadrul showroom-ului oficial.
Restaurantul Forza Rossa Caffe este dedicat gastronomiei moleculare şi coffee design-ului, acolo servindu-se reţete originale ale bucătăriei italiene şi internaţionale.

One Comment

  1. prestez servicii masinilor de lux la preturi avantajoase…experienta in domeniu…ma puteti contacta pe face book sau la nr. 0760705179

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *