LifeStyle, MUZICA

Premiile Muzicale MTV România 2007 se desfăşoară anul acesta în cadrul MTV Arena

Ediţia de anul acesta a Premiilor Muzicale MTV România va avea loc în aer liber Cea de-a cincea ediţie a Premiilor Muzicale MTV România 2007 va avea loc în cadrul MTV Arena, locaţie special amenajată în parcul Izvor din Bucureşti, pe data de 10 mai 2007. Cel mai important eveniment muzical al anului îşi va desemna câştigătorii în incinta unui cort uriaş, special amenajat, amplasat în parc.

 

Conceptul MTV Arena se bazează pe valorificarea unui spaţiu neconvenţional, care face legătura dintre sala de spectacol şi atmosfera obişnuită a străzii, transformând experienţa muzicală într-una mult mai accesibilă publicului larg.

 

Dacă anul trecut premiile MTV au avut loc în Cluj, la Sala Sporturilor, în acest an, organizatorii au venit cu o idee inedită, prin găzduirea celor mai importante premii ale industriei muzicale româneşti în cadrul MTV Arena. La fel ca şi în anii precedenţi, locaţia va avea o capacitate de 3000 de persoane, dar într-o ambianţă cu totul nouă.

 

“Am ales o locaţie cu totul nouă pentru acest eveniment. Acustica şi spaţiul vor fi cel puţin la fel de bune ca într-o locaţie indoor, dar păstrează exuberanţa concertelor în aer liber” a declarat Giovanni Francesco, MTV Event Manager.

 

“MTV devine prin această locaţie din ce în ce mai apropiat de publicul căruia i se adresează, aducând în acelaşi timp şi vedetele în rândul telespectatorilor. Dacă impunătoarea clădire a “Casei Poporului” situată în vecinătatea locaţiei unde se va desfăşura evenimentul a fost concepută pentru a simboliza totalitarismul, această locaţie va fi acum un simbol al libertăţii de expresie prin muzică” continuă Giovanni Francesco, MTV Event Manager.

 

Locaţiile în aer liber au devenit ultimul trend în materie de evenimente muzicale, Premiile MTV Europe de la sfârşitul anului trecut desfăşurându-se simultan în două locaţii cu semnificaţie deosebită din Stockholm.

 

Despre MTV:
Lansat pe 15 iunie 2002, MTV România reprezintă cel mai cunoscut post de televiziune muzical făcând parte din portofoliul celei mai importante reţele muzicale europene, MTV Networks Europe, care îşi difuzează programele în peste 146 milioane de locuinţe, din 52 de ţări din întreaga Europa.

Cele mai populare show-uri produse de MTV România sunt Hitlist România, MTV Latino, Dance Floor Chart, Stylissimo, precum şi binecunoscuta emisiune Total Request Live, lansată la începutul anului 2007 la nivel naţional.

 

MTV România este promotorul unor evenimente de mare amploare, anual organizând gala de decernare a premiilor industriei muzicale româneşti, Premiile Muzicale MTV România. MTV România se implică activ în segmentul social, prin promovarea de dezbateri şi forumuri pe teme de interes general, concerte şi documentare cu caracter social.

 

Pentru mai multe informaţii despre MTV, accesaţi www.mtv.ro.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *