LifeStyle

Plante medicinale utilizate în combaterea insomniei

lavandaInsomnia este o tulburare a somnului, manifestată fie prin imposibilitatea de a adormi, fie prin trezirea bruscă după 1-2 ore de somn. Este bine ca un adult să doarmă 6-8 ore din 24, iar copiii ceva mai mult.

Mai sînt şi persoane care au nevoie de mai puţine ore de somn, dar astfel de cazuri sînt excepţii.

• Lavanda (Lavandula officinalis): Pe primul loc în combaterea, cu ajutorul remediilor din plante medicinale, a insomniei se situează uleiul de lavandă. Acesta se diluează cîte 4 picături la 150 ml de apă şi se bea de 3 ori pe zi, între mese. Cea mai simplă formă de administrare este să se ia cîte 4-5 picături din acest ulei, seara, înainte de culcare, pe un cub de zahăr sau pe o bucăţică de pîine. Uleiul de lavandă, care poate fi procurat din comerţ, este un calmant deosebit, un foarte eficient relaxant psihic, fiind indicat atît în caz de insomnie, cît şi în stările de iritabilitate şi hiperexcitabilitate psihică şi nervoasă. Remediul este un sedativ mediu, nu dă somnolenţă exagerată ca unele medicamente, cum este Diazepam-ul, şi nu creează dependenţă. Dimineaţa, capul este limpede, iar starea de relaxare generează un tonus optimist pentru întreaga zi. Uleiul de lavandă este unul dintre cele mai bune remedii şi în caz de stres.

Foarte bună în combaterea insomniei este şi tinctura alcoolică de lavandă, din care se beau cîte 10-20 de picături, de 2-3 ori/zi, între mese. Extern, cu tinctură se ung tîmplele şi fruntea.

• Valeriana (Valeriana officinalis, plantă numită şi odolean): Se face infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 200 ml de apă clocotită. Se bea seara, înainte de culcare. Infuzia se poate prepara şi dintr-o linguriţă de rădăcini, uscate şi măcinate, la o cană cu apă clocotită. În acest caz, se iau 2-4 linguri, seara, înainte de culcare. Este de mare ajutor şi cîte un gram (un vîrf de cuţit) de pulbere din plantă sau rădăcini, de 3 ori pe zi.

Tot din odolean se poate prepara şi tinctură, dintr-o parte plantă şi 5 părţi alcool de 70E. Se iau cîte 30-40 de picături seara, cu 30 de minute înainte de culcare. Pentru a mări acţiunea sedativă şi calmantă, odoleanul se asociază cu lavanda. O altă variantă de tinctură este din 20 g rădăcină, uscată şi mărunţită, macerată în 100 ml alcool de 70E, timp de 8 zile. Se iau cîte 15-20 de picături, de 3 ori pe zi, ultima dată înainte de culcare.

• Păducelul (Crataegus monogyna): Se prepară infuzie dintr-o linguriţă de flori la 200 ml de apă clocotită. Se beau cîte 2 căni pe zi. Tinctura se prepară din 20 g plantă macerată în 100 ml alcool de 60E, timp de 10 zile. Se iau cîte 10-15 picături, de 3 ori pe zi, ultima dată înainte de culcare.

• Talpa gîştei (Leonorus cardiaca): Se face infuzie din 3 linguri de plantă la o cană cu apă clocotită. Se iau 2 linguri seara, înainte de culcare. Tinctura se prepară din 20 g plantă macerată timp de 7-8 zile în 100 ml alcool de 70E. Se iau cîte 20-40 de picături, de 2-3 ori pe zi, ultima doză înainte de culcare.

• Tratamentul natural al insomniei beneficiază şi de efectul altor specii de plante medicinale, verificate de-a lungul timpului, precum flori de tei, conuri de hamei, sulfină, roiniţă, mentă, seminţe de mărar, flori de porumbar, urzică moartă albă, sovîrv, capsule de mac, fructe de fenicul şi măghiran, coajă de salcie (10 g de coajă, uscată şi mărunţită, la 200 ml apă; se fierbe 20 de minute, se răceşte, se strecoară şi se iau 3-4 linguri pe zi). Cu aceste plante, luate separat sau în amestec, se fac infuzii şi decocturi, care se beau calde şi îndulcite cu miere, cu o jumătate de oră înainte de culcare.

• Dintre amestecuri, fitoterapia recomandă: talpa gîştei (40 g), flori de tei (20 g), mătăciune (20 g), flori de păducel (10 g) ÅŸi sovîrv (10 g) – infuzie din 2 linguri de amestec la cană, din care se beau 2-3 căni pe zi; rădăcină de valeriana (40 g), flori de lavandă (30 g), muÅŸeÅ£el (15 g) ÅŸi mentă (15 g) -B infuzie, o cană înainte de culcare, eventual ÅŸi una după masa de seară.

O fiertură (plantele se opăresc, apoi se lasă să dea doar un clocot) din talpa gîştei, mentă, hamei şi cimbru, în părţi egale, este un excelent remediu împotriva insomniei, dar şi un mijloc sigur de relaxare, de luptă împotriva oboselii şi a stresului.

www.evenimentul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *