Sanatate

Pizza pentru o sanatate de fier

Un studiu recent a demonstrat că italienii au o speranţă de viaţă mult mai

O pizza pentru o sănătate de fier

mare decît a celorlalţi locuitori din Europa. Un motiv l‑ar putea constitui şi mîncarea, în mod deosebit populara pizza.

În ciuda faptului că este greu de crezut, pizza este benefică pentru sănătate, un factor important fiind însă modul în care este servită. Medicii milanezi au ajuns la concluzia că, dacă sînt folosite ingredientele potrivite, pizza este o adevărată mană cerească pentru sănătate. Specialiştii au constatat că persoanele care consumă de două ori pe săptămînă o pizza preparată aşa cum trebuie prezintă mult mai puţine şanse să sufere un infarct decît semenii lor care nu se dau în vînt după această specialitate. Dacă sînt folosite ingredientele potrivite, precum uleiul de măsline, sosul de roşii, usturoiul sau alte condimente, specialitatea italiană fortifică inima şi vasele arteriale şi scade nivelul colesterolului. În plus, antixodanţii din condimente şi sosul de roşii diminuează riscul apariţiei cancerului. Nu trebuie omis nici faptul că roşiile conţin vitamina C, iar 100 de grame de tomate acoperă un sfert din necesarul zilnic de vitamine al unei persoane. Un alt ingredient de bază, măslinele, precum şi uleiul de măsline, conţin substanţe benefice pentru inimă şi circulaţie şi contribuie la scăderea colesterolului. Iar pentru ca pizza să fie şi mai sănătoasă, nu uitaţi să adăugaţi puţină ceapă sau usturoi. Cercetătorii au descoperit că o doză mică de quercitină, ce poate fi luată din 100–200 de grame de ceapă, poate ajuta la prevenirea inflamaţiilor cronice care pot afecta arterele. La rîndul său, usturoiul este fără doar şi poate unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate condimente, ale cărui calităţi terapeutice nu au fost suficient exploatate. Usturoiul este un vermifid, fortifiant, laxativ, diuretic, antiseptic, bactericid, rezolutiv, expectorant, febrifug, tonic muscular, hipotensor (scăderea tensiunii arteriale), antireumatismal, antiasmatic, detoxifiant, sudorific, are efect antihelmintic şi anticarcinogenetic, fiind chiar şi afrodisiac.Şi pentru că o pizza ca la carte nu este perfectă fără caşcaval, specialiştii vă recomandă să folosiţi cantităţi moderate de parmezan, care furnizează o cantitate de calciu benefică pentru oase şi dinţi.

www.evenimentul.ro 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *