FILME

O rochie purtată de Audrey Hepburn, scoasă la licitaţie

Audrey Hepburn
Celebra rochie neagră de cocteil purtată de actriÅ£a Audrey Hepburn în filmul “Mic dejun la Tiffany” (1961) va fi scoasă la licitaÅ£ie de casa Christie’s, la Londra, la sfârÅŸitul acestui an, informează utv.com.
Creată de designerul Hubert de Givenchy, rochia ar putea fi vândută pentru o sumă de până la 100.000 de euro, în cadrul licitaţiei care va fi organizată pe 5 decembrie.
Audrey Hepburn îmbrăcată în această rochie neagră a devenit una dintre imaginile simbol din cinematografia mondială. În secvenţa de început a filmului, actriţa coboară dintr-un taxi pe celebrul bulevard newyorkez Fifth Avenue, purtând această rochie elegantă, mănuşi lungi şi perle, se priveşte melancolică în vitrina magazinului de bijuterii Tiffany`s şi îşi ia micul dejun dintr-o pungă de hârtie.
Actualii proprietari ai rochiei o vor scoate la licitaţie în interes caritabil, banii obţinuţi urmând să fie donaţi asociaţiei City of Joy Aid, care colectează bani pentru ajutorarea săracilor din India.
Printre amatori se numără Victoria Beckham şi Coleen McLoughlin, ambele declarând că Hepburn este modelul lor în viaţă. McLoughlin care locuieşte împreună cu logodnicul ei, fotbalistul Wayne Rooney, are în casă o cameră decorată special pentru a o omagia pe eroina ei de la Hollywood, în timp ce Victoria Beckham este posesoarea unuia dintre colierele cu diamante care au aparţinut actriţei.
Audrey Hepburn a murit în 1993, la vârsta de 63 de ani, dar imaginea ei de simbol al cinematografiei a rămas vie. De altfel, la începutul anului 2006, actriţa a fost aleasă cea mai frumoasă femeie a tuturor timpurilor.
Hepburn a câştigat un premiu Oscar pentru filmul “Vacanţă la Roma”, în 1953. ActriÅ£a a mai jucat în “Funny Face”, “Povestea unei călugăriÅ£e” ÅŸi “My Fair Lady”.
În ultima perioadă a vieţii sale a fost cunoscută mai ales pentru munca umanitară depusă în calitate de ambasadoare a bunăvoinţei din partea UNICEF.

www.monitorulsv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *