Noaptea Muzeelor la Antipa

“Noaptea Muzeelor” este un program european dedicat publicului larg, lansat in 2005 de catre Ministerul Comunicarii din Franta. La ora la care in mod normal muzeele isi inchid portile, in Noaptea Muzeelor, acestea si le redeschid incepand cu 18,00, vizitarea fiind gratuita si continua pana la orele 01,00. Scopul acestei manifestari este acela de a atrage publicul intr-o activitate inedita. In acest fel, muzeele, institutii de cultura si educatie se fac cunoscute si ca locatii de petrecere agreabila a timpului liber, cu atat mai mult cu cat omul contemporan are mult prea putin timp liber pentru a si-l imparti intre informare (din alte domenii decat cele din sfera profesionala) si divertisment (entertainment cultural).

Desi a debutat timid, acest program are astazi muzee participante din toate statele Europei, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” fiind unul dintre partenerii care au intrat in program inca de la prima editie. In fiecare an, ne-am propus o tematica sub care s-au derulat evenimentele serii, activitati variate si pentru toate categoriile de varsta, care au completat oferta de vizitare gratuita a expunerii permanente din Muzeul „Antipa”.

In acest an, evenimentele Noptii Muzeelor la „Antipa” sunt grupate sub genericul Nocturna in „dreptunghiul galben”, parteneri stiintifici fiindu-ne National Geographic Channel si National Geographic Kids. Diversitatea evenimentelor pregatite in cadrul Noptii Muzeelor 2008 sunt rodul colaborarii noastre din acest an cu : Orchestra de Camera PHILHARMONIA, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” si Vitamina Vesela. Sponsori ne-au fost Leo Burnett, United Media, Cotidianul si www.fotoliipuf.ro, iar ca parteneri media am avut: Cotidianul, 24 – Fun, revista Arcad@, ASUB si UNSR, www.metropotam.ro, www.comunicatedepresa.ro, www.infonews.ro.

Vino sa redescoperi farmecul Muzeului de la Sosea, in noapte, pe muzica lui Vivaldi, in ritmuri tribale de dans, in fauna lumii surprinsa in expozitia permanenta, in fotografiile studentilor, in documentarele si albumele National Geographic, alaturi de noi si „copiii dinozauri”. Pe cei care iubesc natura, ii asteptam sa aflam impreuna ce insecte, ce pasari si cate feluri de lilieci locuiesc in gradina Muzeului!

***
Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” este participant la „CIRCUIT PENTRU PUBLICUL BUCURESTEAN” – proiectul de promovare a evenimentelor desfasurate in 12 dintre muzeele bucurestene, organizat de catre Muzeul National de Arta al Romaniei, finantat de catre AFCN si BRD Societe Generale – sponsor unic. Partenerii “CIRCUITULUI” sunt: RATB, Primaria Municipiului Bucuresti si RNMR; partenerii media implicati in proiect sunt TimeOut Bucuresti, ProFM Dance, Gandul, Protv Magazin, MTV si Liternet.
***

Nocturna in „dreptunghiul galben” – Noaptea Muzeelor la „Antipa”

Programul activitatilor din seara zilei de 17 mai 2008

• orele 18,00 ( holul central al Muzeului)
FOTO-PRACTICA – vernisarea expozitiei cu lucrarile premiate la concursul FOTO-PRACTICA, organizat de catre Facultatea de Geografie prin Asociatia Studentilor Geografi. Expozitia va fi deschisa publicului pana la data de 31 mai 2008, dar la finalul editiei 2008 a Noptii Muzeelor (orele 01,30) se va desemna castigatorul Premiului de popularitate acordat pe seama voturilor vizitatorilor din intervalul orar 18,30-01,00. (grup tinta : tinerii si adultii)
• orele 18,00 – 01,00 (Sala Insectelor)
”CARTEA CU DREPTUNGHI GALBEN”- sala de lectura organizata in Sala Insectelor in colaborare cu Editura Egmont si National Geographic Kids. Cei interesati de albumele de fotografii, revistele si enciclopediile National Geographic le pot consulta in spatiul special amenajat . (grup tinta : copiii, tinerii si adultii)
• orele 19,00 – 00,30 (Amfiteatrul Muzeului)
NOAPTEA DEVORATORILOR DE DOCUMENTARE: vizionare-maraton de documentare organizata cu participarea National Geographic Channel. (grup tinta: tinerii si adultii)
• orele 20,00-21,00 (Sala Pasarilor)
SIMFONIA NATURII: Concert inedit de muzica de camera sustinut de catre PHILHARMONIA, Orchestra de camera a Centrului National de Arta „Tinerimea Romana” condusa de catre dirijorul Nicolae Iliescu. Din program: Antonio Vivaldi – Concerto grosso, op. 3 nr. 11; Arcangelo Corelli – Sarabanda, Giga si Badinerie; Adrian Iorgulescu – Divertisment pentru orchestra de coarde; Piotr Ilici Ceaikovski- Serenada pentru orchestra de coarde. (grup tinta: tinerii si adultii)
• orele 19,00-20,30 (gradina Muzeului)
DINOFASHION: concurs de paleontologie si spectacol de prezentare a costumelor de carnaval realizate de catre copiii si mamicile participante la programul Zooart – atelierul de colaj si design vestimentar. Colectia vestimentara creata de catre copii este inspirata din fascinanta lume a dinozaurilor uriasi din Patagonia. (grup tinta: familiile cu copii)
• orele 21,00-22,00 (expunerea permanenta si gradina Muzeului)
MIDNIGHT DANCE-spectacol de dans contemporan sustinut de catre elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucuresti sub indrumarea coregrafilor Prof. Doina Georgescu si Prof. Sandra Mavhima. (grup tinta: tinerii si adultii)
• 23,00 – 24,00 (Gradina Muzeului)
COLECTARE ENTOMOLOGICA a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale.
si
INTERCEPTAREA SPECIILOR DE LILIECI din gradina Muzeului cu ajutorul detectorului de ultrasunete. (grup tinta: elevii si studentii)

Demonstratiile realizate de catre cercetatorii Muzeului National de Istorie Naturala “Grigore Antipa” se vor face cu participarea vizitatorilor voluntari si numai in conditii meteo favorabile!

VIZITAREA EXPUNERII PERMANENTE IN INTERVALUL 18,00 – 01,00 ESTE GRATUITA, accesul vizitatorilor fiind permis pana la orele 24,00.

Muzeul National de Istorie Naturala ”Grigore Antipa’ este o veche institutie culturala, de educatie si cercetare stiintifica. In ultima vreme muzeul se remarca prin dinamism, organizand manifestari inedite, interactive, pentru vizitatori de toate varstele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *