LifeStyle

Nicoleta Luciu împrumută accesorii de la şedinţele foto

O răsfăţată a sorţii (nu greşim dacă numim aşa un om care nu ştie nimic, dar s-a născut frumos, nu?), Nicoleta Luciu se lăfăie, momentan, în blănuri scumpe, maşini de mulţi cai putere şi bijuterii dintre cele mai sofisticate. Graţie iubitului ei, Zolt Csergo, singura vedetă din România care şi-a arătat de cinci ori nurii în „Playboy” trăieşte în puf, scrie Atac. Ca o compensaţie, parcă, pentru zilele în care mergea cu tramvaiul, deşi era Miss România, sau subtiliza accesorii de pe la şedinţele foto, că, na, îi erau şi ei dragi, dar n-avea. Unul dintre stiliştii cu care-a lucrat de-a lungul vremii îşi aminteşte că, la un moment dat, Nicoleta a vrut să plece acasă cu un ceas roşu, foarte frumos, marca Dolce Gabbana. „Noi, toţi cei prezenţi la şedinţa foto, am sesizat manevra, că era cu scenariu, dar ne era jenă să-i spunem. Tot am aşteptat să-l dea jos, dar când am văzut că e aproape să urce în maşină, i-am atras atenţia, că, altfel, trebuia să-l plătim din buzunarul nostru. S-a făcut că îl uitase din greşeală la mână, dar, ulterior, povestindu-le cunoscuţilor păţania, am aflat că nu am fost singurii cu care Luciu a procedat astfel”, îşi aminteşte sursa noastră. Acum, toţi stiliştii ar trebui să aprindă o lumânare pentru fericirea şi eternitatea cuplului Luciu-Csergo, că, cel puţin cât e cu afaceristul, Nicoleta nu duce lipsă, mai mult ca sigur, de nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *