LifeStyle

MiÅŸcările femeilor, mai importante decît… dimensiunile

Formula frumuseţii feminine rămîne mereu valabilă: talie subţire, şolduri proeminente şi catifelate, sînii mari. Într‑un cuvînt, este vorba despre clasicele măsuri 90-60-90. Din cît se pare însă, numerele nu sînt totul atunci cînd vine vorba despre puterea de seducţie a unei femei.
MiÅŸcările femeilor, mai importante decît… dimensiunile

Fascinaţia şi capacitatea de a cuceri a unei doamne este dată în primul rînd de modul de a se mişca al acesteia. Este de la sine înţeles că pentru un bărbat nimic nu poate fi mai provocator decît unduirea sinuoasă a şoldurilor sau mişcarea elegantă şi duioasă a mîinilor. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de Academia de Ştiinţe din Statele Unite ale Americii, care pune serios în discuţie ideea potrivit căreia forma de clepsidră a corpului unei femei este un adevărat etalon al şarmului.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 700 de voluntari cărora le‑au fost prezentate mai multe filmuleţe cu persoane de sex feminin care se deplasează pe un fond neutru.

Era de aşteptat ca o femeie care are formele lui Marilyn Monroe sau Jennifer Lopez să aibă cîteva punte în plus faţă de celelalte, însă s-a constatat că mult mai important a fost modul în care femeile se mişcau. Cu cît modul de deplasare al unei femei este mai unduit şi mai provocator cu atît acesta este mai atrăgător pentru sexul opus.

Mişcarea are un rol important şi în ceea ce‑i priveşte pe bărbaţi. Însă, aici, criteriile sînt cu totul altele. Pentru a atrage în mod pozitiv atenţia femeilor, domnii trebuie să aibă un mers hotărît, cu umerii drepţi, ceea ce denotă siguranţă.

Autorii studiului, Kerri Johnson şi Louis Tassinary, au subliniat că noile canoane de frumuseţe se aplică doar culturii occidentale. În alte zone ale globului continuă să fie importante în alegerea partenerei alte elemente precum formele generoase, care sînt asociate cu o sănătate de fier a femeii. Johnson şi Tassinary au subliniat că idelul pentru orice femeie este acela de a găsi combinaţia perfectă între formă şi atitudine, pentru a putea fi pe deplin sigure de puterea lor de seducţie.

www.evenimentul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *