FILME

In mintea criminalului, sezonul 3, din 11 septembrie la Diva Universal

The Mentalist S3 res În sezonul 3 al serialului În mintea criminalului, care va avea premiera joi, 11 septembrie, cu două episoade difuzate la ora 21:00, la Diva Universal, Red John, cel mai mare dușman al lui Patrick Jane, lovește direct Biroului de Investigaţii din California (CBI).
De când ucigaşul în serie i-a ucis familia, consultantul CBI Patrick Jane (care se prefăcea pe vremuri că este medium) este obsedat de descoperirea omului care i-a distrus viaţa. Patrick îşi dă seama că adversarul său e mai aproape decât şi-a imaginat după ce un suspect de crimă este incendiat în celula sa, iar agentului CBI îi sunt înscenate crimele lui Red John. Neconvenţionalul Patrick îşi foloseşte capacitatea de observaţie şi de manipulare unică pentru a învinge sistemul şi a rezolva cele mai dificile cazuri, în timp ce se află la cursele de cai, în arena de arte marţiale sau chiar pe urmele căutătorilor de aur.

Serialul În mintea criminalului spune povestea lui Patrick Jane (Simon Baker), consultant independent al Biroului de Investigaţii din California (CBI), care este celebru pentru faptul că rezolvă cazuri dificile folosindu-şi capacitatea de observaţie extrem de dezvoltată. În cadrul Biroului, Patrick Jane este notoriu datorită faptului că ignoră protocolul şi pentru că, pe vremuri, era un medium aproape celebru, prefăcându-se că are abilităţi paranormale.
Jane nu vânează doar criminali, ci şi pe propriul lui demon: Red John, un malefic ucigaş în serie care i-a ucis întreaga familie la începutul serialului.
În rolul lui Patrick Jane joacă actorul nominalizat la Globul de Aur şi la Premiul Emmy Simon Baker („Îngerul păzitor”, „Diavolul se îmbracă de la Prada”). Serialul În mintea criminalului îi mai are în distribuţie pe Robin Tunney („Empire Records”, „Clubul vrăjitoarelor”, „Prison Break”), Tim Kang („Obsesie misterioasă”, „Dragoste cu preaviz”), Owain Yeoman („Troia”, „Cei nouă”) şi Amanda Righetti („Rebel în California”, „Întoarcerea la casa bântuită”).
Nu pierdeți, așadar, primele două episoade din sezonul 3 al serialului În mintea criminalului, care vor avea premiera joi, 11 septembrie, începând cu ora 21:00, numai la Diva Universal. În fiecare săptămână vor fi difuzate câte două episoade.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *