FILME

In mintea criminalului, la Diva Universal, sez. 2 din 12 septembrie

 mentalistCel de al doilea sezon al serialului În mintea criminalului (The Mentalist) începe joi, 12 septembrie 2013, la ora 21:00, la Diva Universal. În fiecare joi vor fi difuzate câte două episoade ale serialului.

mentalist1

Pe parcursul acestui sezon, vom avea ocazia să pătrundem în trecutul extrem de bine ascuns al lui Patrick Jane, dar și în viețile tumultuoase ale celorlalte personaje ale producției. Printre care se află și agenții Teresa Lisbon (Robin Tunney), Kimball Cho (Tim Kang), Wayne Rigsby (Owain Yeoman) și Grace Van Pelt (Amanda Righetti).

Actorul Simon Baker („Îngerul păzitor”, „Diavolul se îmbracă de la Prada”) joacă rolul lui PATRICK JANE, un consultant independent care colaborează cu Biroul de Investigaţii din California (CBI) şi care şi-a făcut un renume din rezolvarea cazurilor de crimă folosindu-şi talentul pentru observaţie. Patrick Jane este celebru pentru modul în care ignoră orice protocol şi pentru trecutul lui de fals spiritist. Toate acestea se petrec în timp ce este bântuit de criminalul în serie care i-a ucis familia și care îi urmărește fiecare mișcare.

În debutul celui de al doilea sezon, Jane și Lisbon află o veste surprinzătoare: cazul Red John este predat unei noi echipe a CBI, condusă de ofițerul Sam Bosco (interpretat de Terry Kinney). Lisbon și echipa CBI se vor ocupa de anchetarea morții unui angajat al unui celebru senator, în timp ce Jane încearcă să afle ce informaţii noi a descoperit agentul Bosco în privinţa lui Red John.

Mentalist_Redline-Sc40_0041_aa4171c5

Nu pierdeți primele două episoade din sezonul 2 al serialului În mintea criminalului, joi, 12 septembrie 2013, la ora 21:00. În fiecare joi, la aceeași oră, vor fi difuzate câte două episoade.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *