Evenimente

Mihaela Rădulescu, Oana Pellea şi Leonard Doroftei vorbesc la lansarea Mentorship

COSMOTE România şi ORICUM lansează astăzi Mentorship, un program educaţional unic care oferă tinerilor din toată ţara posibilitatea de a fi îndrumaţi şi de a obţine sfaturi despre carieră, prin intermediul platformei online www.mentorship.ro, direct de la o serie de mentori, manageri de succes din România. Mentorii sunt profesionişti care lucrează în companii şi organizaţii româneşti dar şi multinaţionale, din domenii precum publicitate, marketing, relaţii publice, IT&C, media şi organizaţii non-profit, reprezentând potenţiali angajatori ai tinerilor absolvenţi. Mentorship a debutat cu evenimentul “Secretele Ascensiunii Mele’” organizat astăzi la Teatrul Bulandra, unde personalităţi de succes precum Mihaela Rădulescu, Oana Pellea, Leonard Doroftei, Alexandru Găvan şi Andrei Cohn au împărtăşit celor peste 150 de tineri participanţi amănunte din cariera lor, modul în care au evoluat în parcursul profesional şi mentorii care i-au inspirat de-a lungul drumului.

Programul Mentorship se adresează în principal tinerilor, elevi de liceu sau studenţi, care sunt interesaţi de dezvoltarea unei cariere de succes. Aceştia (mentees) pot accesa www.mentorship.ro, îşi crează un cont şi se pot înscrie pentru una din clasele lunare de mentorat, indicând domeniul de activitate preferat. În clasa unui mentor sunt incluşi până la zece participanţi, cu care mentorul interacţionează şi cărora le oferă informaţii despre ceea ce presupune o carieră în domeniul lor de interes. Mentorship mai pune la dispoziţia tinerilor şi alte resurse importante despre dezvoltarea profesională, cum ar fi articole scrise de mentori, forumuri, dezbateri şi discuţii (chaturi) în timp real cu mentorii.

“Aici, la Mentorship, ne-am dat seama că tinerii ar putea ajunge mai repede la cunoştinţele de care vor avea nevoie în viitoarea lor carieră dacă ar fi ghidaţi chiar de către cei care le pot fi viitorii angajatori. Nu de profesori, nu de tutori, nu de traineri, ci de profesioniştii care ştiu exact de ce anume este nevoie într-un domeniu, ce trebuie să înveţi, ce trebuie să exersezi, ce calităţi sunt cerute unui viitor coleg sau angajat”, spune Răzvan Crişan, manager executiv al organizaţiei ORICUM.

“Pentru că internetul este metoda de comunicare preferată a tinerilor, am realizat o platformă online astfel încât aceÅŸtia să poată avea acces, din toată Å£ara, la experienÅ£a ÅŸi la cunoÅŸtinÅ£ele unor profesioniÅŸti din diverse domenii, potenÅ£iali angajatori. Scopul nostru este să creăm o comunitate online, unde tinerii pot interacÅ£iona cu mentorii ÅŸi unde pot înÅ£elege care sunt aÅŸteptările angajatorilor în viaÅ£a profesională”, spune Tereza Vâlcan, Corporate Affairs Manager al COSMOTE România – partener fondator al programului Mentorship.

Mentorship beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei, dar şi de cel al numeroaselor companii din sectorul public şi privat, precum COSMOTE, Softwin, Xerox, Cohn&Jansen/Ashley&Holmes, Brandstalk, HotNews, IQads, The British Council, Centrul de Informare ONU pentru România, Fundaţia Codecs pentru Leadership, Fundaţia Special Olympics România, The Motivation Foundation, Fundaţia Tineri pentru Tineri, OSUT şi mulţi alţii.

“Prin această iniţiativă educaţională, parte a programului de responsabilitate socială al COSMOTE, compania rămâne fidelă angajamentului de a contribui la un viitor mai bun şi creativ pentru tinerii din România”, adaugă Tereza Vâlcan.

Dezvoltarea ulterioară a Mentorship va include organizarea Mentorship Live – o serie de conferinţe a căror temă este cariera şi care vor avea loc în mai multe centre universitare din ţară, prilej cu care mentorii vor împărtăşi din cunoştinţele lor tinerilor care doresc să îşi construiască o carieră. De asemenea, vor fi adăugate noi domenii de interes, precum juridic/bancar, retail sau teatru. Nu în ultimul rând, companiile care sprijină programul, vor oferi şansa celor mai activi “mentees” să aplice pentru stagii de practică în organizaţiile lor.

Tinerii interesaţi să facă parte din comunitatea Mentorship se pot înscrie în perioada 11–26 octombrie pentru sesiunea următoare de mentorat direct pe www.mentorship.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *