LifeStyle

Mierea de albine ajută la combaterea anemiei

miere de albineConsumul regulat al mierii sporeşte hemoglobina din sânge, aceeaşi acţiune având-o apilarnilul, polenul, păstura şi lăptişorul de matcă. O anemie, chiar severă, poate fi vindecată cu miere şi polen ori păstură în 90-180 de zile.
Dacă acestora li se alătură lăptişor de matcă şi apilarnil, timpul de vindecare se reduce la jumătate. Specialiştii în apiterapie recomandă, în special, mierea polifloră asociată cu polen şi tinctură de urzică. Se consumă, zilnic, 2 linguri de miere amestecată cu o linguriţă de polen şi 20 de picături tinctură de urzică (se găseşte la Plafar). Acest amestec se împarte în două, o parte se ia dimineaţa, iar cealaltă parte seara.
Asociat cu tratamentul apiterapeutic este recomandat un decoct 2-3 la sută, de preferinţă în vin roşu (pentru copii în apă) sau tinctură 10 la sută din rădăcină de roibă, frunze de curpen de pădure, frunze de urzică, coada calului şi pelin, în părţi egale. Din decoct se consumă 100 ml, iar din tinctură câte 30-60 de picături, ambele remedii de 3-4 ori/zi, înainte de masă. Cura durează 1-2 luni/trimestru.
În regimul alimentar se vor consuma îndeosebi ficat, gălbenuş de ou (cura cu ouă de prepeliţă), spanac, morcov, sfeclă roşie, pătrunjel, urzici şi grâu germinat.

Cosmetice naturale pe baza de miere si uleiuri volatile din plante! 

Sursa: www.evenimentul.ro

One Comment

  1. Nu am citit chiar tot pentru ca e obositor sa citesti cand nu recunoaste diacriticile, insa este adevarat ca mierea este un bun aliment, care are si deosebite propietati medicinale. Personal sunt consumator de miere si folosesc destul de des tinctura de propolis. De asemenea am in casa o creme cu ceara de albine si propolis care o folosesc la arsuri si rani pentru cicatrizare.
    Numai bine!
    Bifred

Leave a Reply to miere de albine Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *