AUTO

Mercedes raportează cel mai bun trimestru din istorie

Divizia Mercedes-Benz Cars înregistrează cel mai puternic profit EBIT trimestrial, de 1,566 miliarde de euro (T2 2010: 1,376 de miliarde de euro). Previziunile pentru 2011: Profitul EBIT al grupului din activităţile comerciale în derulare va depăşi semnificativ nivelul celui din 2010.
mercedes

Daimler AG (cu abrevierea DAI în cadrul Bursei de Valori) a înregistrat pentru cel de-al doilea trimestru al anului 2011 câştiguri cotate printre cele mai înalte per trimestru din întreaga istorie a Grupului: profitul Group EBIT s-a ridicat la 2,581 miliarde de euro (T2 2010: 2,104 miliarde de euro).
Profitul net s-a ridicat la 1,704 miliarde de euro, înregistrând de asemenea un nivel record (T2 2010: 1, 312 miliarde de euro), iar câştigurile per acţiune s-au ridicat la 1,51 de euro (T2 2010: 1,18 euro).
„Daimler s-a dezvoltat într-un mod foarte dinamic pe parcursul celui de-al doilea trimestru în ceea ce priveşte unităţile vândute, veniturile şi câştigurile” a afirmat Dr. Dieter Zetsche, Preşedinte al Consiliului Administrativ al Daimler şi Şeful Diviziei Mercedes-Benz Cars. „Tendinţa foarte bună a câştigurilor este în primul rând o reflectare a intensificării expedierilor de către aproape toate diviziile. Mercedes-Benz Cars a înregistrat cele mai mari volume de până acum, dar şi cel mai mare profit EBIT trimestrial” a subliniat Zetsche.
Diviziile Daimler Trucks şi Mercedes-Benz Vans au fost, de asemenea, în măsură să crească semnificativ vânzările de unităţi, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut în toate regiunile majore de interes. Daimler Financial Services a derivat profituri în special din costul de risc mai scăzut.
Zetsche: „Datorită acestor excelente prime jumătăţi de an, ne încadrăm în totalitate în grafic pentru a transforma anul 2011 în unul dintre anii cei mai de succes din lunga noastră istorie corporativă. În acest moment presupunem că profitul Group EBIT se va dezvolta într-o manieră mai avantajoasă decât am anticipat anterior şi că acesta va depăşi semnificativ nivelul celui din 2010.”
Aspectele speciale care afectează câştigurile din al doilea trimestru sunt prezentate în tabelul aflat la pagina 8.
Vânzările au înregistrat o creştere de şase procente în cel de-al doilea trimestru
În al doilea trimestru al anului 2011, Grupul Daimler a vândut la nivel mondial 527.600 de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare, depăşind cu 6% cifra înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent.
Veniturile Daimler au crescut cu 5%, până la 26,3 miliarde de euro (T2 2010: 25,1 miliarde de euro); ajustate la efectele cursului de schimb, veniturile au crescut cu 9%.
Lichiditatea netă a activităţii industriale s-a dezvoltat foarte bine şi s-a menţinut la un nivel înalt de 11,5 miliarde de euro în data de 30 iunie 2011 (31 decembrie 2010: 11,9 miliarde de euro). Fluxul de numerar şi plata dividendelor intra-Grup de către business-ul de servicii financiare a fost compensată de către plata dividendelor de 2 miliarde de euro pentru anul 2010. Sub rezerva aprobării de către Consiliul de Supraveghere, Daimler intenţionează să contribuie în continuare în numerar la activele sale aferente planului german de pensii, cu până la 2 miliarde de euro în a doua jumătate a anului 2011.
La sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului 2011, Daimler dispunea de 266.114 de angajaţi în toată lumea (30 iunie 2010: 257.658). Din acest total, 166.840 de persoane lucrau în Germania (30 iunie 2010: 163.507).
Detalii despre divizii
Mercedes-Benz Cars şi-a continuat dezvoltarea afacerilor şi a crescut vânzările de unităţi până la un nou record de 357.600 de autovehicule în cel de-al doilea trimestru (T2 2010: 342.500). Marca Mercedes-Benz a stabilit de asemenea un nou record, cu vânzări de 327.800 de unităţi (T2 2010: 314.400).  Veniturile au crescut cu 4%, până la 14,6 miliarde de euro.
Divizia a atins un nivel record al profitului EBIT, de 1,566 de miliarde de euro (T2 2010: 1,376 de miliarde de euro). Profitul din vânzări a fost de 10,7%, ceea ce a stabilit un nou record (T2 2010: 9,8%). Această evoluţie pozitivă a câştigurilor a fost rezultatul unei creşteri ulterioare a vânzărilor de unităţi, în special în segmentul aferent dimensiunilor medii şi în cel aferent SUV-urilor. Un mix bun de produse, preţuri mai bune şi cheltuieli mai mici legate de garanţie au contribuit de asemenea la înregistrarea unor câştiguri solide. Au existat însă şi factori oponenţi, negativi, exercitaţi asupra câştigurilor, derivaţi din preţul crescut al materiei prime, uztilizarea mai intensă a resurselor în conexiune cu o consolidare a noilor autovehicule şi a efectelor cursului de schimb.
Divizia Daimler Trucks a înregistrat o creştere de 9% a vânzărilor de unităţi, până la 91.500 (T2 2010: 83.800) şi a obţinut o creştere de 14% a veniturilor, până la 6,6 miliarde de euro (T2 2010: 5,9 miliarde de euro).
Divizia a înregistrat un profit EBIT de 474 milioane de euro (T2 2010: 300 de milioane de euro) şi un profit din vânzări de 7,1% (T2 2010: 5,1%). Creşterea câştigurilor se datorează în primul rând unei creşteri semnificative reînnoite a vânzărilor de unităţi în Europa şi Statele Unite. A existat un impact reactiv negativ asupra câştigurilor aferente celui de-al doilea trimestru, cauzat de costurile crescute ale materiei prime şi cheltuielile în avans pentru ofensiva actuală de produse. Câştigurile Diviziei Trucks Asia au fost reduse de către scăderile vânzărilor şi ale veniturilor, cauzate în principal de dezastrul natural din Japonia.
Vânzările Mercedes-Benz Vans au crescut cu 14% la 68.000 de autovehicule (T2 2010: 59.400). Veniturile de 2,2 miliarde de euro au fost de asemenea mai ridicate decât cele aferente trimestrului corespondent al anului anterior (T2 2010: 2 miliarde de euro).
Divizia a înregistrat un profit EBIT de 206 de milioane de euro (T2 2010: 127 de milioane de euro), iar profiturile din vânzări au crescut cu 9,2%, faţă de 6,4% în trimestrul al doilea al anului anterior. Factorii principali din spatele acestei dezvoltări au fost revenirea în curs de desfăşurare a pieţei şi creşterea semnificativă a vânzărilor de unităţi, în special în Germania şi în Statele Unite. Reacţia excelentă a pieţei faţă de modelele noii generaţii de Vito şi Viano a avut o contribuţie majoră. Câştigurile au fost de asemenea influenţate pozitiv de către îmbunătăţirile susţinute ale eficienţei şi de către o mai bună determinare a preţurilor. Pe de altă parte, profitul EBIT al diviziei a fost influenţat negativ de costurile ridicate ale mariei prime.
Divizia Daimler Buses a vândut, în al doilea trimestru, 10.600 de autobuze şi saşiuri pentru autobuze, în întreaga lume (T2 2010:10.800). Profitul de 1,17 miliarde de euro a fost uşor mai scăzut decât profitul din aceeaşi perioadă a anului trecut (T2 2010: 1,21 miliarde de euro).
Profitul EBIT al diviziei, de 61 de milioane de euro, nu se ridică la nivelul câştigurilor foarte bune, aferente anului trecut (T2 2010:79 de milioane de euro). Profiturile din vânzări ale diviziei au reprezentat un procent de 5,2% (T2 2010:6,6%). Această scădere a câştigurilor a fost cauzată în Europa de vânzările reduse de unităţi în cazul autobuzelor complet dotate, scădere ce nu a putut fi compensată de dezvoltarea pozitivă a activităţilor comerciale din America Latină şi Turcia. Efectele negative ale ratei de schimb valutar s-au constituit de asemenea într-un factor adiţional al acestei scăderi.
Volumul de contracte privind finanţarea vânzărilor şi activităţile comerciale de leasing ale Diviziei Daimler Financial Services, în valoare de 63,1 miliarde de euro la sfârşitul celui de-al doilea trimestru, a fost uşor mai scăzut decât la sfârşitul anului 2010 (-1%). Ajustat pentru efectele ratei de schimb valutar, volumul de contracte al diviziei a crescut cu pînă la 3%. Noi activităţi comerciale în valoare de la 8,4 miliarde de euro au înregistrat un profit cu 7% mai ridicat decât în acelaşi trimestru al anului precedent.
Profitul EBIT al diviziei, de 340 de milioane de euro, a fost în mod substanţial mai ridicat decât în aceeaşi perioadă a anului trecut (T2 2010:171 de milioane de euro). Creşterea câştigurilor s-a datorat în principal rezervelor de risc scăzute şi marjelor de dobândă îmbunătăţite.

Perspective
Având în vedere performanţa ce a depăşit anticipările pentru prima jumătate a anului 2011 şi cererea actuală a pieţei, Grupul Daimler urmăreşte acum obţinerea unui profit EBIT din activităţile comerciale în desfăşurare în 2011 care să se plaseze peste anticipările anterioare şi să depăşească semnificativ nivelul anului 2010. Evoluţiile din primele două trimestre au demonstrat faptul că Grupul continuă să facă progrese stabile şi susţinute în direcţia atingerii ratelor de rentabilitate fixate, începând cu anul 2013. Aceste rate fixate de rentabilitate sunt de 10% pentru Mercedes-Benz Cars, de 8% pentru Daimler Trucks, de 9% pentru Mercedes-Benz Vans şi de 6% pentru Daimler Buses; rentabilitatea fixată a capitalurilor proprii pentru Daimler Financial este de 17%.
Pe baza planificărilor diviziilor, Daimler anticipează să atingă o nouă creştere a veniturilor grupului, cu mult peste 100 de miliarde de euro pentru întregul an 2011. Creşterea ar trebui să fie determinată de către toate diviziile de autovehicule.
De asemenea, totalul vânzărilor de unităţi va creşte semnificativ (2010: 1,9 milioane de vehicule). Daimler anticipează că vânzările de unităţi pentru toate diviziile vor fi mai mari în trimestrele al treilea şi al patrulea ale anului curent decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Având în vedere continuarea unor perspective bune ale pieţei, în combinaţie cu numeroasele modificări aduse modelelor şi cu produsele noi, Mercedes-Benz Cars estimează că marca Mercedes-Benz va înregistra o creştere a vânzărilor de unităţi până la un nou record în 2011. Datorită gamei actualizate şi competitive de modele, divizia va profita, de asemenea, în anul 2011, de o cerere puternică pentru numeroase modele noi în segmentul C-Class si de continuarea succesului pe piaţă al Clasei S.
Noua generaţie a Clasei C sedan şi break şi noul SLK roadster furnizează, de la sfârşitul lunii martie 2011, un impuls adiţional al vânzărilor. Livrările Clasei C coupé au început în iunie, urmate de noul model al Clasei M în septembrie şi de versiunea roadster a Mercedes-Benz SLS AMG în trimestrul al patrulea. În noiembrie va fi lansată noua Clasă B – primul dintre patru noi modele din segmentul automobilelor compacte.
În ceea ce priveşte motoarele, Daimler va introduce motoarele sale de patru, şase şi opt cilindri, cu un consum extrem de eficient şi tehnologia eco-start-stop, reducând în continuare emisiile de CO2 ale flotei. Odată cu noua generaţie a Clasei C, de exemplu, modelul C 220 CDI este disponibil cu un consum de combustibil de doar 4,4 litri/100 de km şi emisii de CO2 de 117 grame per kilometru.
Pentru brand-ul smart, divizia anticipează vânzări de unităţi la aproximativ acelaşi nivel din 2010, datorită disponibilităţii complete a noii generaţii de smart fortwo.
Daimler Trucks va înregistra o creştere solidă a vânzărilor în comparaţie cu 2010. Datorită ascensiunii economice, divizia anticipează rate de creştere încurajatoare în cele mai multe dintre pieţele sale de bază. In Europa de Vest, aceasta va profita de creşterea rapidă a pieţei şi va continua să ocupe poziţia de lider în segmentele de mediu şi mare tonaj. Divizia ocupă, de asemenea, poziţia de lider de piaţă în Clasele 6 – 8 din piaţa dinamică, în expansiune, a camioanelor în regiunea NAFTA.
Efectele cutremurului au încă impact asupra vânzărilor de unităţi din Japonia, deşi Trucks Asia a primit un număr mare de comenzi înregistrate. Acest lucru anticipează o stabilizare a pieţei acestei regiuni în a doua jumătate a anului. Divizia îşi va îmbunătăţi în continuare poziţia în alte părţi ale Asiei, în special în China şi pe alte pieţe emergente cu rate ridicate de creştere.
Estimările sunt suţinute de comenzile actuale, în continuă creştere: În prima jumătate a anului 2011, Daimler Trucks a înregistrat comenzi pentru 240.200 de camioane. Acesta este cel mai mare volum de comenzi înregistrat din anul record 2006, reprezentând cu 42% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior. Vânzările de unităţi în a doua jumătate a anului 2011 sunt, prin urmare, preconizate să depăşească vânzările de unităţi afişate în prima jumătate a anului.
Datorită redresării continue a pieţei, Mercedes-Benz Vans aşteaptă, de asemenea, să înregistreze o creştere a vânzărilor de unităţi pe pieţele cheie, de-a lungul anului 2011. În Europa de Vest, divizia îşi va susţine poziţia de lider de piaţă pentru camioane de dimensiuni medii şi mari şi va participa la dezvoltarea pieţei. Creşteri semnificative ale vânzărilor de unităţi sunt prevăzute în Statele Unite ale Americii şi China – de asemenea datorate lansării noului Sprinter. Capacităţile crescute de producţie din Argentina vor impulsiona şi ele creşterea vânzărilor.
Daimler Buses preconizează că va vinde peste 40.000 de autobuze complet dotate şi şasiuri de autobuze în anul 2011, cu toate că acest volum ridicat de vânzări se va datora exclusiv evoluţiei pozitive a vânzărilor de şasiuri în America Latină. În Europa de Vest şi America de Nord evoluţia activităţilor comerciale cu autobuze complet dotate se aşteaptă să rămână redusă.
Daimler Financial Services anticipează o creştere a volumului de contracte la nivel global şi angajarea în noi activităţi comerciale în cea de-a doua jumătate a anului. Divizia preconizează un nivel al costurilor de risc care se va menţine mai scăzut decât cel aferent anului anterior. Cu toate acestea, ratele de dobândă sunt prevăzute a creşte până la sfârşitul anului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *