AUTO

Mercedes-Benz Sprinter, mașina eco

Mercedes-Benz Sprinter îşi reînnoieşte promisiunea de a „ajuta copacii să se întoarcă acasă” prin intermediul proiectului ecologic Copacul de Hârtie şi cu ajutorul noilor prieteni care au ales să se implice în această acţiune. Mai exact, prin intermediul parteneriatului cu proiectul „Comunicatorii pentru Societatea Civilă”, Mercedes-Benz Sprinter va colecta hârtia reciclată şi de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional “George Enescu” şi Muzeul Naţional de Istorie a României.
mecedes benz sprinter

,,Responsabilitatea şi simţul civic sunt de multe ori considerate atributele tuturor persoanelor care fac dovada acestora. Faptul că Mercedes-Benz România, prin intermediul parteneriatului cu proiectul Comunicatorii pentru Societatea Civilă, a reuşit să implice în acest proiect instituţii importante din mediul cultural românesc demonstrează că astfel de atribute sunt cultivate şi la un nivel unde conştiinţa colectivă funcţionează,” a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications, Marketing&PR/ Communications Vans Mercedes-Benz România.
Autovehiculul Sprinter pus la dispoziţie de Mercedes-Benz România proiectului Copacul de Hârtie facilitează colectarea şi transportul hârtiei reciclate de la peste 640 de companii din Bucureşti. Copacul de Hârtie este un proiect inovator care are ca scop protecţia mediului prin reducerea cantităţii de hârtie aruncată zilnic la coşul de gunoi, prin creşterea cantităţii de hârtie reciclată (reducerea numărului de copaci tăiaţi pentru producerea hârtiei) şi respectiv prin refacerea zonelor verzi (plantarea de copaci).
Proiectul Copacul de Hârtie se bazează pe un concept simplu care constă în colectarea hârtiei, vânzarea acesteia, achiziţionarea de puieţi, plantarea puieţilor cu sprijinul voluntarilor şi implicit refacerea mediului. Astfel, pe parcursul a doi ani, Mercedes-Benz Sprinter a reuşit să colecteze peste 360.000 de kg de hârtie reciclată de la peste 640 de companii din Bucureşti. Mai mult, cu banii obţinuţi din vânzarea hârtiei reciclate, au fost plantaţi peste 5.000 de puieţi pentru refacerea zonelor verzi.
Ajutaţi copacii să se întoarcă acasă!
,,Ajutaţi copacii să se întoarcă acasă este provocarea pe care Sprinter o lansează către toate instituţiile şi companiile care s-au alăturat sau urmează să se alăture proiectului Copacul de Hârtie. Iar Sprinter este disponibil pentru toţi cei care spun un „Da” hotărât acestei provocări,” a completat Gabriel Crăciun.
Cu o echipă completă, Sprinter plus şofer, Mercedes-Benz România susţine zi de zi, prin intermediul Copacului de Hârtie, o iniţiativă menită să inspire oameni, instituţii şi companii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *