Business

LG isi extinde prezenta pe solutii de climatizare

LG Electronics (LG), producător si de sisteme de climatizare, anunţă decizia companiei de a-şi lărgi acest business prin dezvoltarea de soluţii energetice, decizie luată ca urmare a crizei energetice şi a problemelor de mediu. Prin aceasta, compania urmăreşte să atingă vânzări de 7 miliarde USD până în 2010. Pentru divizia de climatizare, compania prevede o creştere a vânzărilor la sistemele de climatizare profesionale de la 30% din vânzările totale ale diviziei la 50% până în 2010. “Extinderea către dezvoltarea de soluţii energetice, alături de poziţia de lider mondial în climatizare, reprezintă efortul nostru de a răspunde cerinţelor actuale de pe piaţă în ceea ce priveşte preocuparea pentru dezvoltarea de produse ecologice, eficiente din punct de vedere al consumului energetic. In acelaşi timp, prin această extindere se asigură dezvoltarea unui nou motor de creştere a acestei divizii”, a declarat domnul Young Ha Lee, CEO al companiei Digital Appliance a LG Electronics. „Produsele ecologice şi eficiente energetic au căpătat o importanţă din ce în ce mai mare ca urmare a creşterii preţului petrolului şi a schimbărilor climaterice drastice. Acum LG face un alt pas în strategia de protecţie a mediului definită în 2005”.

Incepând cu anul viitor, LG va implementa soluţii eficiente energetic în sistemele şi serviciile diviziei de climatizare, pentru dezvoltarea acesteia. Compania îşi propune să acorde şi consultanţă în domeniul energetic customizată asfel încât fiecare clienţ să îşi dezvolte propriul management ecologic. LG va asista clienţii pe parcursul întregului proces de stabilire a sistemului energetic pentru clădirile publice, oferind sugestii cu privire la planificare, repartizare, supraveghere operaţională şi mentenanţă a sistemului energetic. Mai mult, LG îşi va consolida capacităţile de cercetare şi dezvoltare prin colaborarea cu alte companii şi institute academice. De asemeni, numărul angajaţilor din vânzări cu specializare în inginerie, precum şi al personalului din cercetare şi dezvoltare, va creşte cu 40% respectiv 70% .

LG a atins o creştere semnificativă pe piaţa sistemelor de climatizare rezidenţiale, în special pe pieţele din străinătate, ocupând poziţia de lider mondial pe acest segment timp de 7 ani consecutiv. In acest timp, compania şi-a extins cota de piaţă pe segmentul comercial datorită dezvoltării unor tehnologii eficiente din punct de vedere energetic.

LG a dezvoltat deja soluţii energetice hibride inovatoare, cum sunt Hybrid COGEN şi Hybrid XEO, care au demonstrat capacitatea companiei în ce priveşte eficienţa energetică şi reducerea costurilor. Lansat recent, sistemul Hybrid COGEN foloseşte cu 32% mai puţină energie, reducând în acelaşi timp emisia factorilor de poluare a mediului, cum este CO2. Hybrid XEO, un sistem hibrid de aer condiţionat, combină un sistem eficient tip Inverter cu pompe de căldură geotermală, una dintre cele mai inovatoare soluţii de energie reutilizabilă. Hybrid XEO reduce consumul de energie cu aproape 30% pe an.

Piaţa aparatelor de aer condiţionat va cunoaşte o creştere de până la 65 miliarde dolari până în 2010, în timp ce piaţa soluţiilor energetice, inclusiv energia solară, eoliană şi geotermală, va atinge 75 miliarde dolari, potrivit unui studiu de piaţă publicat de Asociaţia de Informare şi Cercetare a Dezvoltării Serviciilor intitulat Piaţa Mondială a Aparatelor de Aer Condiţionat 2006.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *