Evenimente, FILME

KINOdiseea, singurul Festival de Film pentru Copii

Anul acesta, cea de-a patra editie se va desfasura intre 16 si 21 noiembrie in Bucuresti, la Cinema Studio, Cinema Eforie si Sala Elvira Popescu. Kinodiseea contine un caleidoscop de filme distractive, educative si stimulative pentru copii si parinti, care nu pot fi urmarite in mod obisnuit la televizor sau in cinematografe. De asemenea, cu mic, cu mare, spectatorii se vor putea bucura in acest an de o sectiune speciala dedicata filmelor clasice Disney si vor putea participa la ateliere de initiere in cinematografie, tinute de specialisti locali sau chiar de la Hollywood.

 

Cele mai bune opt lungmetraje pentru marele ecran ale anului 2012, premiate la Festivalul International de Film de la Berlin sau la European Film Awards, sosesc in Competitie la Kinodiseea, in premiera nationala. Capetele de afis sunt Zarafa, povestea prieteniei dintre un baietel si o girafa si a calatoriilor lor pline de neprevazut,Gattu, un film despre un oras fantastic, plin de zmee si Dragonul de gheata, povestea unui baiat aflat in cautarea unui nou camin, ce trece printr-o multime de aventuri, se indragosteste pentru prima oara, descopera balenele si isi face prieteni neobisnuiti.

 

La finalul proiectiilor speciale ale filmelor din Competitie, copiii ii vor putea intalni pe regizorii sau pe actorii de pe marele ecran si le vor putea pune intrebari legate de filme. Proiectiile sunt programate in fiecare zi de la orele 10:00, 12:00 si 19:00, iar cele din prima parte a zilei sunt gratuite. Filmele, subtitrate sau dublate in limba romana, in functie de recomandarea de varsta, se adreseaza copiilor intre 5 si 14 ani, educatorilor, bunicilor si parintilor.

 

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *