Vedete

Jane Birkin la Bucuresti

Jane Birkin a sustinut aseara, in premiera in Romania, un spectacol memorabil pe scena Salii Palatului din Bucuresti, eveniment dedicat mentorului sau, Serge Gainsbourg. Jane Birkin a urcat pe scena putin dupa ora 20:00, alaturi de Nobuyuki Nakajima (pian), Ichiro Onoe (tobe), Hoshiko Yamane (vioara) si Takuma Sakamoto (trompeta).
Jane Birkin - foto by Alex Chelba

Seara a debutat cu piesa „Requiem pour un con”, un cantec scris si compus de Serge Gainsbourg pentru filmul „Le Pacha”, unde acesta si-a jucat propriul rol. Au urmat apoi piese precum „Di Doo Dah”, „Ballade de Johnny Jane” sau „Baby Alone in Babylone”. Timp de doua ore, vocea suava a artistei si acordurile muzicienilor japonezi au creat o atmosfera de-a dreptul magica, rupta parca dintr-un film frantuzesc. Artista a interactionat cu publicul aproape pe toata durata concertului, povestind celor prezenti despre piesele pe care le interpreteaza, despre muzica lui Serge Gainsbourg, dar si despre lucrurile pe care le stia sau le-a aflat recent despre Romania, pe care acum o asociaza cu Aurel Vlaicu si motorul cu reactie a lui Henri Coanda. Spectatorii au primit-o cu caldura si entuziasm inca de la primele acorduri, pastrand ritmul pieselor prin aplauze pana la sfarsitul concertului. Spre final, artista a revenit pe scena pentru bis, melodiile „La Chanson de Prevert”, „L’aquoiboniste” si „La gadoue” facand deliciul serii. Jane Birkin a oferit la Bucuresti o lectie de rafinament si eleganta, pastrandu-si in continuare statutul de diva absoluta.
Dupa incheierea concertului, artista a declarat ca este extrem de implinita pentru ca a ajuns intr-un final in Romania, aratandu-si interesul pentru poporul roman si obiceiurile acestuia. Ajunsa cu o zi inainte de concert, Jane Birkin si-a petrecut seara de sambata in centrul istoric al Bucurestiului, unde s-a plimbat alaturi de membrii staff-ului sau, programandu-si pranzul de duminica intr-un restaurant cu specific romanesc, de care s-a declarat profund impresionata.
Jane Birkin a marturisit la finalul vizitei sale ca timpul petrecut in Romania i-a depasit asteptarile si isi doreste sa revina pentru un nou concert in anii ce vor urma. Organizat de Emagic, concertul ce a avut loc aseara la Sala Palatului face parte din turneul international al artistei, Jane Birkin urmand sa sustina urmatoarele concerte in Japonia, si mai apoi in Statele Unite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *