FILME, LifeStyle

"Harry Potter si Ordinul Pasarii Phoenix" prezentat in avanpremiera mondiala in Japonia

Avanpremiera mondiala a filmului “Harry Potter si Ordinul Pasarii Phoenix” va fi prezentat in Japonia, joi, cu cateva saptamani inainte de lansarea ultimului volum al seriei create de J. K. Rowling, informeaza AFP. Filmul va rula pe marile ecrane din lume incepand cu 11 iulie, scrie Hotnews.ro .

Cel de-al saptelea si ultimul volum din seria aventurilor celui mai celebru vrajitor din lume, “Harry Potter si Sfintii Mortali” (“Harry Potter and the Deathly Hallows”) va fi lansat oficial, in varianta in limba engleza, pe 21 iulie.

Aventurile vrajitorului creat de J. K. Rowling au inceput in anul 1997 cu volumul “Harry Potter si Piatra Filozofala”. Potrivit cifrelor communicate de editorul britanic, primele sase volume au fost traduse in 64 de limbi si vandute in 325 milioane exemplare in intreaga lume.

In cel de-al cincilea film al seriei Harry Potter (Daniel Radcliffe) devenit adolescent, si colegii sai de la scoala de vrajitorii Poudlard se confrunta din nou cu puternicul vrajitor specialist in magie neagra Lord Voldemort (Ralph Fiennes), asasinul parintilor tanarului vrajitor.

Filmul, o superproductie de 150 milioane de dolari, este produs de studiourile Warner Bros in regia cineastului britanic David Yates, cunoscut pentru lungmetrajul de televiziune “Sex Traffic”.

Japonia este pentru a treia oara aleasa pentru prezentarea in avanpremiera mondiala a unei superproductii hollywoodiene: “Harry Potter si Ordinul Pasarii Phoenix” lansat dupa succesele inregistrate cu “Piratii din Caraibe – La Capatul Lumii” si “Omul Paianjen 3”.

Atentia producatorilor americani fata de publicul japonez nu este una intamplatoare: in 2006, pentru prima data in ultimii 20 de ani, filmele nipone au obtinut incasari mai mari decat superproductiile americane, Japonia devenind a doua piata din lume in domeniu.

HotNews.ro,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *