LifeStyle

Grapefruit completează biblioteca Vinexport cu o nouă gamă de vinuri

Agenţia de branding Grapefruit a furnizat servicii de strategie de brand, naming și design de ambalaj pentru cea mai proaspătă gamă de vinuri la cutie (bag-in-box) produse de Vinexport si destinate în principal segmentului HoReCa.

Colaborarea cu Vinexport a debutat în toamna anului 2007, acesta fiind doar primul proiect concretizat dintr-o serie îndelungată de activităţi ce vor urma. Obiectivul principal pentru echipa Grapefruit a fost crearea unui brand care să îmbine ideea de tradiție specifică vinurilor cu inovația și avantajele pe care le aduce un ambalaj de tip bag-in-box.

Era, de asemenea, necesară diferențierea clară a produselor în piață. Astfel, noile vinuri au fost numite sugestiv „Visul unei nopţi cu Fetească Regală” și „Codul lui Merlot”, iar ambalajele au sprijinit identitatea de brand prin aspectul de carte veche, având ca scop principal scoaterea din tipare a percepției asupra vinurilor la cutie.

„Ne-am dorit un ambalaj unic, având în vedere că produsul nostru avea o adresabilitate clară: cititorii. Ideea ambalajului în formă de carte, creat de Grapefruit, ni s-a părut de-a dreptul genială, È™i astfel numele produsului a luat naÈ™tere în mod natural după aceea’, a declarat Angela Mares, Director de marketing, Vinexport.

„Crearea de branduri pentru vinuri este o disciplină cu provocări semnificative, în condițiile în care bătălia se duce pe rafturi, nu doar cu producători concurenți din România, ci cu branduri din țări cu tradiție (Franța, Italia, Spania). Astfel, abordarea pentru nume și designul de ambalaj încearcă să creeze o puternică diferențiere față de competitori și mai ales să transmită un set de valori care contează pentru consumatorii unui vin bun.” declară Marius Ursache, Chief Creative Officer Grapefruit.

Despre Vinexport
Vinexport este o companie românească înfiinţată în anul 1969 la Focşani şi al cincilea mare producător de vinuri din România.

Despre Grapefruit
Grapefruit este o agenţie românească de branding, cu birouri în Iaşi şi Bucureşti. Portofoliul Grapefruit include peste 100 de clienţi din 13 ţări, pe patru continente, printre care se numără Antibiotice, Pfizer, Dacia, Vodafone, Banca Transilvania, OTP Bank, British Council. Grapefruit este cea mai premiată agenţie românească de branding, cu nominalizări şi premii câştigate la Rebrand 100 (SUA), Identity: Best of the Best 2007 (Rusia) și Pentawards (Franța).

Ştefan Liuţe
Strategy Director
Tel/Fax: +40 (232) 233068

www.grapefruit.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *