Alunul (Corylus avellana) este un arbust la care florile se formează în martie, iar fructele apar în septembrie-octombrie. Alunele sînt comestibile, conţinînd grăsimi, proteine şi substanţe minerale.
Au un bogat conţinut de vitamina A şi B. Prin presarea alunelor se obţine un ulei comestibil folosit în farmacologie şi cosmetică. Dintre toate fructele oleaginoase, aluna conţine cea mai mare cantitate de calciu, fosfor, potasiu, fier, magneziu. Este uşor digerabilă, foarte nutritivă şi energetică. Frunzele de alun au proprietăţi vasoconstrictoare, hemostatice şi dezinfectante. Ca infuzie, ceaiul din frunze de alun se bea pentru creşterea elasticităţii vaselor şi pentru ochii încercănaţi. Cu decoct de frunze se badijonează ulceraţiile cronice, infectate, varicele sau eczemele. Din scoarţa de alun şi din coaja fructelor se prepară decocturi cu care se pansează rănile şi ulcerele varicoase, avînd rol decongestionant asupra tegumentelor. Aluna mai este folosită ca vermifug, fiind indicată şi în cazul sarcinii, creşterii, TBC, litiazei urinare. Este recomandată vegetarienilor şi diabeticilor. Intern, se foloseşte fructul ca atare. Uleiul de alune este renumit împotriva crăpăturilor sînilor (în cazul mamelor care alăptează). Este foarte fluid şi regularizează cantitatea de sebum. Este indicat pentru epidermele sensibile şi este savuros în mîncăruri. Contra teniei, se administrează o lingură de ulei de alune dimineaţa, timp de 15 zile. Esenţa de alun este antiepileptică.