LifeStyle

Focus imobiliare

Dupa cum stim cu totii, la ora actuala este din ce in ce mai greu sa achizitionezi un imobil in Bucuresti.
Zona centrala are preturi foarte ridicate la garsoniere si la apartamente, iar periferia are si ea preturi mari datorita constructiei marilor centrelor comerciale Carrefour, Cora etc.

Banca Nationala a atentionat asupra preturilor ridicate pe piata imobiliara, deoarece acestea nu au in spate ratiuni de ordin economic.

Daca pana acum cativa ani, cresterea preturilor la imobile a fost relativ constanta, 4%-5% pe an, in ultima vreme preturile pur si simplu au explodat, inregistrandu-se majorari de pana la 50-60%.

In perioada 2002-2005, preturile apartamentelor din Capitala au crescut in medie cu 115%.

La pretul apartamentelor se adauga si taxele, care valoreaza intre 5% si 7% din costul proprietatii. Aici pot fi incluse taxa de pornire, taxa de transfer, precum si onorariul notarului. Nonrezidentii vor mai plati o taxa suplimentara de 0,5%.

Daca doriti sa apelati la serviciile unei agentii imobiliare trebuie sa incheiati in prealabil contractul de intermediere (precontractul sau antecontractul) care se intocmeste in trei exemplare. La incheierea contractului de intermediere se achita un avans de catre client (care de cele mai multe ori ramane in sediul agentiei pentru siguranta tranzactiei) iar proprietarul lasa actele originale pentru a fi verificate si intocmite pentru contractul de vanzare – cumparare la notariat. In cazul in care tranzactia nu poate fi incheiata din vina proprietarului clientul sa-si poata recupera cel putin avansul dat (iar mai apoi eventualele despagubiri daca considera necesar). Proprietarul lasa actele originale pentru ca numai acestea pot fi depuse in judecatorie pentru extrasul de carte funciara.

Agentiile imobiliare ce afiseaza comision 0%, ridica semne de intrebare. Cel mai sigur este sa consultati asociatiile imobiliare, deoarece acestea detin toate informatiile despre agentiile imobilare membre si cota acestora pe piata. Toate agentiile imobilare de incredere sunt membre ale unei astfel de asociatii.

Privitor la legislatia in domeniu, la sfarsitul lunii trecute, Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind modificarea Codului Fiscal. Potrivit documentului, in cadrul sectorului imobiliar, leasing-ul cu bunuri imobile va fi scutit de TVA ( cu drept de optiune pentru taxare). De asemenea, au fost stabilite reguli tranzitorii specifice sectorului imobiliar, deoarece Romania nu a aplicat pana in prezent sistemul ajustarilor de TVA decat in cazul inchirierilor de bunuri imobile.

Citeste mai departe!