LifeStyle

Florin Chilian, concert umanitar

Hospice „Casa Sperantei” are placerea sa va invite vineri, 27 aprilie 2007, ora 19:00, la Bistro de l’Arte (P-ta Enescu nr.11 Bis), la ‘Evening 4 You’ cu Florin Chilian. Evenimentul pe care vi-l propunem spre „degustare” are pregatit pentru Dumneavoastra, pe langa recitalul muzical de exceptie, licitatie de antichitati si lucrari de arta, in care va invitam sa va lasati antrenati spre delectarea iubitorului de arta din Dumneavoastra, pe de o parte si pe de cealalta parte spre ajutorarea pacientilor care vor putea beneficia gratuit de serviciile hospice.

Prin „Evening 4 You” si cu ajutorul Dumneavoastra ne-am propus sa acoperim costurile de internare in unitatea- spital hospice, timp de o saptamana a unui numar de cel putin 10 pacienti adulti si copii. Pentru familiile bolnavilor incurabili aflati in stadii avansate si terminale ingrijirea acestora reprezinta un efort si o solicitare greu de traversat. De aceea internarea si asistarea acestora 24 de ore pe zi, reprezinta pentru familie o mare usurare si un ajutor de neinlocuit.

Sumele provenite din sponsorizari, licitatie si costul intrarii (60 RON/persoana, include consumatia de bun venit) vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si pentru atingerea scopului caritabil al evenimentului.

In anul 2006 Hospice ‚Casa Sperantei’ in parteneriat cu Inside Communication a initiat seria de evenimente artistice de caritate „Evenings for Hope” care au avut ca invitati artisti valorosi si apreciati din Romania si din strainatate: Harry Tavitian, Jide Arowolo & Deborah Perolls si SirBlues Vali Racila. „Evenings for Hope 2006” au fost apreciate la o serie intreaga de gale: „Oameni pentru Oameni ” (octombrie 2006), „CSR Bucharest Business Week ” (martie 2007) si „Brasoveanul Anului 2006 ” (martie 2007). Cele trei serate caritabile organizate anul trecut au adus suma de 38.956 RON, suma ce a asigurat:
– necesarul de medicamente timp de o luna pentru asistarea a 250 de pacienti adulti si copii ingrijiti la domiciliu, internati in unitatea spital sau consultati in cabinetul de specialitate,
– frecventarea in mod gratuit a centrului educational, timp de o luna, de catre 30 de copii cu nevoi speciale care nu mai pot beneficia de alta forma de invatamant ca urmare a afectiunilor de care sufera,
– ingrijirea gratuita la domiciliu, timp de doua luni, a 107 bolnavi oncologici adulti si 55 de copii cu boli incurabile cu prognostic limitat.

Fundatia Hospice ”Casa Sperantei” asigura gratuit servicii de ingrijire paliativa pentru bolnavii incurabili din Brasov si Bucuresti (ingrijire la domiciliu, internare in unitatea-spital, consultatii in cabinetul de specialitate, centre de zi pentru adulti si copii). Serviciile de ingrijire paliativa nu reprezinta un lux, ci o necesitate, adresindu-se acelor bolnavi incurabili care nu mai beneficiază de tratamente curative in cadrul sistemului public de sanatate si a caror ingrijire ramine exclusiv pe umerii familiei. Conform statisticilor, un roman din sapte este diagnosticat cu cancer, aceasta maladie fiind a doua cauza a mortalitatii in Romania; 75% din cazurile de cancer sint diagnosticate in stadii incurabile.

Pentru mai multe informatii si confirmarea participarii ne puteti contacta:
– Laura Iosub, tel 0728-130081, (adresa de email este ascunsa din motive de securitate), (adresa de email este ascunsa din motive de securitate)
– Gabriela Tokes 0728-130091, (adresa de email este ascunsa din motive de securitate).

www.hospice.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *