FILME

Festivalului Internaţional de Film Central European „7+1”

În perioada 5-10 septembrie 2011, Ambient susține prima ediție a Festivalului Internaţional de Film Central European „7+1”, în calitate de partener oficial. În cadrul evenimentului, publicul din Mediaș va avea ocazia să urmărească 22 de filme de lung metraj, 14 de scurt metraj și 14 documentare dintre care o mare parte vor fi prezentate în premieră în România.
Pe lângă spectacolul cinematografic impresionant oferit de programul Mediaș Central European Film Festival, invitații se vor putea bucura și de o zonă geografică deosebit de frumoasă.
Crearea unui astfel de program are la bază și dorința de a face cunoscută această zonă de dezvoltare turistică și culturală, invitând astfel publicul prezent să devină familiar cu valorile turistice și culturale ale locurilor.
„Ambient s-a implicat întotdeauna în sprijinirea comunităților din care face parte și ne bucurăm că avem ocazia de a contribui la un eveniment care susține mândria locală și a cărui amploare sperăm să crească de la an la an. Credem că zona Mediașului are nevoie de cât mai multe manifestări culturale menite să bucure familiile din comunitate, iar sprijinul necondiționat acordat de Primăria Mediaș este un exemplu ce merită urmat,” a declarat Ioan Ciolan, directorul general Ambient.
Genericul festivalului de „7+1” are la bază, în primul rând, cele șapte țări participante din Europa Centrală (Cehia, Slovacia, Austria, Ungaria, Romania, Polonia, Republica Moldova), cărora li se alătură prezentarea celor mai mari realizări ale altei țări. Anul aceasta cifra „1” va fi reprezentată de Israel, din a carei producţie de film vor fi selectate cateva dintre cele mai importante creaţii cinematografice din ultimii ani.
Tematica cinematografică în jurul căreia gravitează desfășurarea festivalului va fi însoțită și de alte manifestări culturale și turistice ale organizatiei Comunitatea Târnavelor. Obiectivul este acela de a crea o primă ediție care să se întimpărească în memoria publicului și care să ofere un festival de elită, aliniat manifestărilor românești de acest gen deja consacrate.

Despre Ambient. Ambient este o companie al cărei capital este integral românesc şi a cărei principală activitate e comercializarea materialelor de construcţii, finisaje şi amenajări interioare. Înfiinţat în 1993, Ambient a inaugurat primul DIY din România, în aprilie 2002, la Sibiu. Ambient acoperă întreg centrul ţării cu o reţea de 12 centre comerciale şi 2 depozite logistice.

Pentru cei dornici să îşi contruiască o locuinţă sau să îşi renoveze casa, ca şi pentru companiile de construcţii, Ambient este un partenere de încredere care se implică direct în soluţionarea tuturor dificultăţilor. Mai multe detalii despre Ambient sunt disponibile la adresa www.ambient.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *