MUZICA

Festivalului de Muzica Usoara Romaneasca FLORENTIN DELMAR

Scorpion va invita la cea de-a 33-a editie a Festivalului de Muzica Usoara Romaneasca FLORENTIN DELMAR (19-21 noiembrie)

Scorpion a devenit un partener traditional acestui festival, oferind in fiecare an Premiul IFestivalul de Muzica Usoara Romaneasca ’Florentin Delmar’ ia fiinta in anul 1973, sub „obladuirea „Casei de Cultura” a municipiului si primeste o titulatura specifica perioadei „Sa Cante Tineretea” titlu care si-l pastreaza pana in 1990. Prima editie aduna vocile cele mai bune din judet, iar juriul format din secretari de partid din intreprinderi si presedinti ai comitetelor de sindicat este prezidat de compozitorul Aurel Giroveanu. In anii‚ 70 din motive necunscute, pentru 3 ani, festivalul nu se mai organizeaza, urmand ca in 1979 la initiativa compozitorului Horia Moculescu acesta sa se reia. Tot la initiativa sa in 1991 concursul isi schimba denumirea in Florentin Delmar.

     Festivalul de Muzica Usoara Romaneasca  ’Florentin Delmar’ se afla in acest an la cea de a 33-a editie. Din obiectivele festivalului amintim: derularea unei competitii nationale de nivel profesionist, atragerea artistilor-concurenti spre muzica usoara romaneasca, promovarea creatiei compozitorului focsanean in randurile concurentilor si a artistilor consacrati, realizarea unei sarbatori a muzicii usoare romanesti traditionale. Sunt asteptati concurenti din toate regiunile tarii ; preselectia va avea loc in data de 19 noiembrie la Sala Teatrului Municipal « Mr.Gh.Pastia » din str.Republicii nr.71, unde se vor desfasura si serile de concurs.

     Pentru acest an sunt anuntate  premii generoase ce vor rasplati talentul competitorilor :

    – Marele Premiu si Trofeul  Festivalului FLORENTIN DELMAR,  in valoare de 4.000 lei ;

    – Premiul I, in valoare de 3.000 lei ;

    – Premiul al II-lea, in valoare de 2.000 lei ;

    – Premiul al III-lea, in valoare de 1.500 lei ;

    – Premiul Special pentru cea mai buna interpretare a unei melodii FLORENTIN  DELMAR, in valoare de 2.500 lei.

Dupa caz, se pot acorda si alte premii speciale, cu caracter neoficial.

     Concurentii premiati in Gala vor fi invitati in recital live, la postul de televiziune TVR2,  in emisiunea „ATENTIE,  SE  CANTẶ!”, din 22 noiembrie 2008.

     Serile de festival vor consta din concursul de interpretare si recitaluri ale unor vedete din muzica usoara romaneasca.

     Scorpion a devenit un partener traditional acestui festival, oferind in fiecare an Premiul I.  Organizatorii festivalului sunt Consiliul Local si Primaria Municipiului Focsani respectiv Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia”, avind ca partener Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania.

Cine a fost Florentin Delmar

         Florentin Delmar s-a nascut pe 8 aprilie 1917, numele sau real fiind Florian Milea. Studiaza pianul din copilarie. In 1935 se inscrie la Conservatorul din Cluj, unde organizeaza prima formatie studenteasca de muzica usoara cu care sustine numeroase concerte. Incepe sa scrie muzica pe versuri proprii. In decembrie 1938 debuteaza la radio intr-un program de muzica vocala, acompaniat de orchestra SRDE sub pseudonimul Florentin Delmar, nume pe care-l va pastra toata viata.

     In 1947 devine membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor; in acelasi an obtine functia de secretar muzical al sindicatului Artistilor Lirici si Instrumentisti pentu ca in anul 1950 sa-si infiinteze la radio propia orchestra STEAUA pe care o va conduce timp de 2 ani. Functioneaza ca solist instrumentist, corepetitor si lector (pian) la teatrul Constanin Tanase. Se stinge la Bucuresti in 1983. Florentin Delmar a scris muzica usoara de film si a fost unul dintre primii promotori ai muzicii usoare romanesti. Multe din melodiile sale stau ca temelie la baza muzicii usoare romanesti, avand o muzicalitate si o candoare greu de redat printr-un glas obisnuit.

       

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *