Evenimente

FESTIVAL TEMPS DIMAGES ROMÂNIA

Asociaţia ArtLink organizează în România a doua ediţie a festivalului european de teatru, dans şi imagine video, TEMPS D’IMAGES, prezentându-l la Cluj începând cu acest an.

Festivalul aduce publicului clujean 6 spectacole, 3 performance-uri, 4 ateliere de cercetare artistică la care participă coregrafi şi artişti vizuali, un workshop dedicat studenţilor şi un lecture.

Spectacole de teatru, dans contemporan şi video din Franţa, Germania, Italia, Slovenia, Norvegia, Elveţia şi România vor invada scena Teatrului Maghiar de Stat şi a Teatrului Naţional Lucian Blaga. Organizatorii işi doresc să valorizeze oraşul, integrând în festival şi patrimoniul său prin creaţia unor proiecte speciale în locaţii precum Turnul Croitorilor şi Fabrica de Pensule.

Lucrări de artă video ale absolvenţilor universităţilor de artă din ţară vor putea fi vizionate la Turnul Croitorilor iar Fabrica de Pensule va găzdui un spectacol in-situ al companiei franceze Haut et Court, ateliere de creaţie, un eveniment audio-video şi proiecţii de filme de dans contemporan.

Creat în anul 2002 de către canalul de televiziune ARTE ÅŸi de La Ferme du Buisson – Scena NaÅ£ională Marne la Valée din FranÅ£a, proiectul TEMPS D’IMAGES, festival de teatru, dans ÅŸi imagine, s-a dezvoltat la nivel european, desfăşurându-se acum în unsprezece ţări: Belgia, Estonia, FranÅ£a, Germania, Italia, Portugalia, Polonia, România, Ungaria, Turcia ÅŸi Canada.

TEMPS DIMAGES este un proiect european interdisciplinar care îşi propune să creeze punţi de comunicare între artişti din zona artelor spectacolului şi a artelor vizuale, în scopul creării de noi forme artistice. TEMPS D’IMAGES contribuie la susţinerea creaţiei interdisciplinare şi a cercetării artistice prin realizarea de co-producţii internaţionale şi laboratoare de cercetare.
Caracteristica spectacolelor din TEMPS D’IMAGES constă în încercarea de aduce un echilibru între acum şi atunci, între viu şi „înregistrat”, folosind imaginea video sau multimedia ca un element dramaturgic esenţial în artele spectacolului.

Biletele vor fi puse în vanzare la casele de bilete ale Teatrului Maghiar de Stat şi Teatrului Naţional Lucian Blaga. Biletele pentru spectacolele de la Casa Tranzit şi Fabrica de Pensule pot fi rezervate pe mail la adresa comunicare@artlink.org.ro

Finanţatori: Programul Cultura 2007-2013, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului National, CulturesFrance, Centrul Cultural Francez Cluj, Centrul Cultural German Cluj, UNITER, Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Parteneri: Televiziunea ARTE, Teatrul Maghiar de Stat, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Primăria Municipiului Cluj, Turnul Croitorilor, Fabrica de Pensule, Coca-Cola Hellenic, Tarom .
Parteneri media: Radio Guerilla, TVR Cluj, TVR 3, Observator Cultural, Adevărul de Seară, Viaţa Clujeanului, 24 FUN, Hotnews, Slicker.ro, Feeder.ro

Informaţii suplimentare: www.artlink.org.ro sau e-mail comunicare@artlink.org.ro

ArtLink este o asociatie culturala care promoveaza creativitatea, interdisciplinaritatea si stimuleaza productia artistica, oferind artistilor si publicului proiecte europene si internationale in domeniul artelor spectacolului.

(Adresa de email este ascunsa din motive de securitate)
www.artlink.org.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *