MUZICA

Electric Fence intra in competitia Eurovision 2013

Trupa Electric Fence este pentru al doilea an consecutiv prezenta in semi-finalele Eurovision, de aceasta data cu piesa Emilia. Dupa succesul de anul trecut, atunci cand au ocupat in finala locul 2, cei de la Electric Fence revin in competitia pentru a reprezenta Romania la Eurovision 2013, in Suedia. Melodia aleasa in acest an, Emilia, este una ritmata, plina de energie, in stilul inconfundabil Electric Fence.

Dintre cele peste 90 de piese ce au intrat in preselectia de la Bucuresti, Emilia a reusit sa convinga juriul, astfel ca se va numara printre cele 32 de semi-finaliste ce se vor lupta pentru un loc in finala concursului. Pana atunci, Electric Fence intra in competitie in prima semi-finala, pe 23 februarie, cu numarul trei in concurs.

Despre piesa si povestea din spatele eroinei, asa cum au imaginat-o ei, trupa spune: “Emilia este stranepoata Zarazei. Emilia este regina Balcanilor, este o domnita care iti ia mintile, si, daca asta isi propune, iti poate distruge viata odata ce ai cazut in mrejele ei. Daca o privesti dansand, esti vrajit, daca o primesti in sufletul tau, esti pierdut. Emilia are o noblete ciudata, amestecata cu o doza considerabila de “brutalitate” balcanica. Emilia este femeia naturala care iti patrunde in minte si refuza sa iasa”.

Electric Fence inseamna Elena Vasile (voce), David Ciente (clape si samples), Alexandru Dan Andrei (tobe), Tudor Rotarus (bas), Alexandru Misu (chitara) si Lucian Indre (inginer de sunet).

Electric Fence
Electric Fence

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *