LifeStyle

Efectele neplacute ale chimioterapiei ar putea fi uitate in curand

Cercetătorii au descoperit o nouă metodă de aplicare a chimioterapiei, care previne căderea părului şi starea de vomă prezente de obicei la pacienţii care sunt supuşi acestui tratament, relatează Sky News.
Noua metodă, dezvoltată de specialiştii de la Univerisitatea Bath, va reduce şi numărul de decese cauzate de dozele mari de medicamente care se prescriu pentru chimioterapie.
Metoda constă în implantarea unor fibre foarte subţiri şi a unor biluţe îmbibate în medicamentul pentru chimioterapie în zonele cu celule canceroase din corpul pacientului.
Aceste fibre sunt biodegradabile şi compatibile cu ţesuturile din corpul uman. Fibrele se lichefiază treptat, eliberând medicamentul în doze egale şi regulate în zona afectată de cancer.
Aceasta este o metodă locală de tratament, mult mai precisă decât cea care constă în injectarea medicamentului în vene.
Metoda a fost deja testată cu succes în laborator şi ar putea fi un pas important în tratarea cancerului.

www.monitorulsv.ro