CARTE BUNA

Editura Polirom lanseaza o carte de referinta despre crestinism

Editura Polirom va lansa, marÅ£i, primele două volume din proiectul “TradiÅ£ia creÅŸtină. O istorie a dezvoltării doctrinei” de Jaroslav Pelikan, unul dintre cei mai mari istorici ÅŸi teologi ai lumii contemporane, se arată într-un comunicat de presa.
“TradiÅ£ia creÅŸtină” este o lucrare de referinţă în istoriografia Bisericii creÅŸtine. “Nu mai există, pentru spaÅ£iul ortodox, o altă lucrare de asemenea anvergură spirituală”, consideră preotul profesor Nicolai Buga, traducătorul celui de-al doilea volum.
Lucrarea în cinci volume – “NaÅŸterea tradiÅ£iei universale (100-600)”, “Spiritul creÅŸtinităţii răsăritene (600-1700)”, “EvoluÅ£ia teologiei medievale (600-1300)”, “Reforma Bisericii ÅŸi a dogmei (1300-1700)”, “Doctrina creÅŸtină ÅŸi cultura modernă (de la 1700)” – surprinde într-o viziune unitară fundamentele doctrinare ale tradiÅ£iei creÅŸtine, prezentând o paralelă între cele două Biserici, răsăriteană ÅŸi apuseană. ÃŽn acelaÅŸi timp, fiecare dintre cele cinci volume este conceput ca o unitate de sine stătătoare. Dacă, de pildă, cineva interesat de arta medievală sau de politica din perioada Reformei doreÅŸte să cerceteze fundamentele doctrinare în domeniul respectiv, va putea folosi volumul potrivit din această serie ca pe o lucrare de sine stătătoare.
Jaroslav Pelikan, în vârstă de 83 de ani, este un teolog luteran convertit la ortodoxie în 1997. A fost editor la Encyclopaedia Britannica. Sub îngrijirea sa a fost publicată, între 1955 ÅŸi 1971, lucrarea monumentală în 20 de volume “Luther’s Works”, dedicată teologiei lui Martin Luther. Profesor emerit la Universitatea Yale, preÅŸedinte al Academiei Americane de Arte ÅŸi Åžtiinte, el a primit mai multe distincÅ£ii academice precum premiul Jefferson din partea guvernului american în 1983 sau premiul de excelenţă din partea Academiei Americane de Religie în 1989.
ÃŽn limba română i-au mai fost traduse “Fecioara Maria de-a lungul secolelor” (Humanitas, 1998), “Iisus de-a lungul secolelor” (Humanitas, 2000).
Despre cele două volume apărute la Polirom vor vorbi profesorul universitar Remus Rus, Costion Nicolescu, Ovidiu Şimonca şi Nicolai Buga. La lansare va cânta corul Seminarului Teologic Ortodox Bucureşti.