LifeStyle

Deschiderea biroului R&M Romania – eveniment organizat la palatul Branvovenesc de la Mogosoaia

Lansarea biroului R&M România s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor de prim rang ai companiei: Roland Kohler, Vice President Carrier, Reichle & De-Massari AG Switzerland şi Stefan J. Krumböck, General Manager, Reichle & De-Massari GmbH Austria. Reprezentantul filialei din Austria, cea mai de succes componentă a grupului elveţian în 2005, îşi propune ca şi pe piaţa din România, R&M să devină lider în furnizarea soluţiilor de infrastructură prin adresarea clienţilor care acordă o atenţie specială securităţii, performanţei şi longevităţii reţelelor lor de date şi telecomunicaţii.

Deschiderea oficială a operaţiunilor şi a activităţilor R&M prin reprezentanţa din România a fost marcată printr-un eveniment organizat pe data de 15 iunie la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, cu participarea reprezentanţilor presei şi ai partenerilor de afaceri locali.

R&M Austria a fost înfiinţată în 1998 şi coordonează în Europa Zona Centrală (Austria, Slovenia, Croatia, Bosnia & Herzegovina), Zona de Est (România) şi Zona de Sud (Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Macedonia). Stefan J Krumböck, General Manager de la înfiinţarea filialei şi până în prezent, îşi propunere ca: “În viitor contribuţia acestei regiuni la profitul operaţional al întregului grup (aprox. 120,9 milioane de Euro în 2005) să reprezinte aproximativ 10% până în anul 2010”.

Entuziasta echipă R&M România va fi coordonată de Cristina Deac, Reprezentative Office Manager, care a prezentat presei şi partenerilor principalele linii de produse R&M introduse pe piaţă. Cristina Deac este de profesie inginer şi a aculumuat o experienţă bogată în industria IT&C în cadrul unor companii româneşti renumite precum Tornado Sistems şi Net Brinel.

Aderarea României la Uniunea Europeană, cel mai târziu în 2008, face ca prin statutul său de membru aspirant să reprezinte oportunităţi importante pentru afaceri şi investiţii. Numai companiile din Austria au investit în România peste 3 miliarde de Euro din 1990 şi până în prezent. În ţara noastră activează peste 3500 de companii cu reprezentare austriacă, specialistul în echipamente de reţea R&M Austria numărându-se printre acestea.