Evenimente

Cupa Mondiala de Escalada pe Gheata

In perioada 15-18 Ianuarie 2014, Clubul Alpin Român organizează, la Bușteni, a doua etapă din circuitul Cupei Mondiale de Cățărare pe Gheață.
Este pentru a noua oară consecutiv când România găzduiește o etapă a acestui eveniment internațional desfășurat sub egida Uniunii Internaţionale a Asociațiilor de Alpinism (UIAA).
Competiția este una deosebit de spectaculoasă, iar – în acest an – la Bușteni participă 77 dintre cei mai buni sportivi ai lumii, reprezentând până în prezent 15 țări: Azerbaijan, Canada, Cehia, Coreea, Elvetia, Franta, Iran, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia, Slovenia, SUA, Ukraina și România.
Concursul cu premii de peste 10.000 euro are două probe: viteză și dificultate – fiecare pe două categorii: masculin și feminin. Probele se vor desfășura pe parcursul celor 4 zile în etapele de calificări, semifinale și finale.
Competiția se desfășoară pe structuri artificiale de 25 m înălțime, acoperite parțial cu gheață.
Structura pentru proba de dificultate este considerată de unii sportivi de top printre cele mai grele din lume.
Structura pentru proba de viteză este cea pe care s-a stabilit recordul mondial de viteză la cățărare pe gheață.
Evenimentul va avea loc la baza pârtiei Kalinderu din Bușteni și este organizat de Clubul Alpin Român împreună cu Primăria Buşteni şi Uniunea Internaţională a Asociațiilor de Alpinism (UIAA).
Prima etapă a Cupei Mondiale se desfășoară înaintea etapei din România în Coreea de Sud, iar următoarele vor avea loc după această etapă din România – în Elveția, Franța, Italia și Rusia.
Mai multe informații, programul, precum și impresii, imagini și secvențe filmate de la precedentele 5 ediții pot fi găsite pe pagina web a competiției www.iwcbusteni.ro, unde poate fi urmărită și transmisia în direct si pe pagina de facebook a concursului, la adresa on-line www.facebook.com/icwcbusteni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *