“What we do in life echoes in eternity”- replica din filmul Gladiatorul, spusa de Tudor Chirila la concertul aniversar IRIS 30 de ani.
De la o aniversare a unei formatii rock imi doresc in primul rand… rock. Prefer calitatea in locul cantitatii, asa incat schimb oricand un show diluat de trei ore pe unul dens de o ora si jumatate.
La un concert rock vreau sa fiu pus in miscare. Sa-mi para rau ca nu mi-am mai lasat plete, sa ma uit cu invidie la headbangerii tineri. Vreau sa cant cat ma tin plamanii cele mai grozave piese ale celor de pe scena. Doresc sa ma amagesc, cateva zeci de minute, ca timpul nu a trecut, si formatia e la fel de energica precum era acum 30 de ani.
De la un concert IRIS vreau sa plec asa cum plecam in ’90 – ’92, hiper excitat de chitari si vocea senzationala a lui Cristi Minculescu. La aniversarea de trei decenii imi doream exact acelasi lucru. Sa nu apuc sa respir, sa fiu bombardat de energia “eternilor”, sa nu-mi dau seama cum trece timpul.
Daca inceputul a fost senzational, cu cantece grozave din prima perioada IRIS, povestea s-a subtiat pe parcurs. Pentru eficienta maxima, IRIS trebuiau sa sarbatoreasca singuri cei 30 de ani, sau sa aleaga mult mai atent invitatii.
Pentru ca Florin Chilian – rebelul fara cauza din muzica folk (asa l-a prezentat Cristi Minculescu) si-a citit versurile dar tot nu l-am inteles, pentru ca o piesa senzationala precum Tot Zbor nu merita sa fie cantata de incepatorii Voodoo.
Tudor Chirila a performat insa excelent, cu putere si nerv. Artanu n-a mai aparut, insa cel mai mult mi-a lipsit veteranul IRIS Nutu Olteanu. Poate vine la urmatoarea aniversare.
Dar totul tine de gusturi, pana la urma. IRIS au schimbat demult placa, baladele s-au inmultit, experimentele simfonice au aparut si ele-n peisaj… Asa incat Felicia Filip, Paula Seling pot fi aparitii firesti alaturi de Cristi Minculescu & Co.
Desi nu mi-am satisfacut setea de rock, m-am bucurat aseara pentru IRIS. M-am bucurat ca a venit sa-I vada foarte multa lume. Ca am vazut liceeni, tineri care se iubeau, oameni la costum, perechi de pensionari. Au avut rabdare cu toti cei ce-au cantat alaturi de IRIS. Si-au explodat fericiti de cate ori Cristi Minculescu revenea pe scena. Si au aprins brichetele, s-au leganat pe Floare de IRIS, au stiut versurile Trenului Fara Nas. Asta pentru ca salutul legendar “Buna seara prieteeeni!” i-a fermecat demult. Ori vraja nu se rupe cu una cu doua…
Ar fi fost pacat ca aceasta trupa sa nu existe. Ce mi-as fi amintit din rock-ul romanesc?
Sursa: Bestmusic