FILME

Crimele din Midsomer, sezonul 18, are premiera în iunie, la Diva

Răpiri, OZN-uri şi o cursă internaţională de ciclism sunt doar câteva dintre situaţiile în care ajung să fie implicaţi inspectorul John Barnaby şi sergentului Charlie Nelson, în sezonul 18 al serialului Crimele din Midsomer, care începe, în premieră la DIVA, marți, 28 iunie, la ora 21:00.

MIDSOMER MURDERS XVII Harvest of Souls
MIDSOMER MURDERS XVII
Harvest of Souls

Neil Dudgeon (Barnaby) şi Gwilym Lee (Nelson) revin într-un sezon extins, de 6 episoade, creat de Bentley Productions. Celor doi poliţişti pricepuţi li se alătură în acest sezon noul patolog Dr. Kam Karimore, interpretat de Manjinder Virk. Soţia lui Barnaby, Sarah (Fiona Dolman), revine şi ea, alături de micuţa Betty şi, bineînţeles, de simpaticul patruped al familiei, Sykes.

Și acest sezon din Crimele din Midsomer este plin de actori de valoare, în roluri episodice: Helen Baxendale, Diana Quick, Navin Chowdhry, Alison Steadman, Steve Oram, Michelle Collins, Steve Toussaint, Tessa Peake-Jones, Joe McGann, Olivia Vinall, Cheri Lunghi, David Bamber, Adrian Scarborough, Saskia Reeves, Julia Sawalha, Ralf Little, Malcolm Sinclair, Michael Higgs, Sean Gleeson, Michelle Holmes şi Meera Syal.

În primul episod al sezonului, intitulat Habeas Corpus, când corpul bogatului proprietar de terenuri Gregory Lancaster dispare în noaptea morţii acestuia, un sinistru ghem de secrete şi minciuni iese la iveală în sătucul Little Malton. Aflaţi în căutarea criminalului, inspectorul Barnaby, sergentul Nelson şi noul medic patolog Kam Karimore sunt atraşi în lumea macabră a hoţilor de cadavre.

Urmăriți marți, 28 iunie, de la ora 21:00, premiera sezonului 18 al serialului Crimele din Midsomer, la DIVA! În fiecare marți va fi difuzat câte un episod.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *