„Eu ma duc la Constanta, la Constanta iata viu / ca e asa de cald si de bine acolo si e un oras putin cam zbanghiuâ€Â! Asa suna prima strofa a bluesului „Kansas Cityâ€Â, „rumanit†de Harry Tavitian acum mai bine de 20 de ani.
Intr-adevar, Harry vine la Club Phoenix vineri, 23 martie 2007 cu un altfel de concert: un recital integral de blues!
Concertul va incepe la ora 21.30. In deschidere vor canta „Electric Storytellers†(Marcian Petrescu – muzicuta si Florin Giuglea – chitara).Concertul ne aduce aminte de vremurile de altadata, cand Harry canta mult blues.
Acum, putini din tanara generatie il stiu ca pianist si vocalist al acestui gen arhaic.
Harry Tavitian: „Bluesul este poarta prin care am intrat in jazz in anii ’70. Am fost norocos – istoria mea a inceput cu bluesul (la fel ca si istoria jazzului si a rockului). Inainte de ’89 am cantat destul de mult blues prin toata tara. In acele vremuri, si pentru mine si pentru public, bluesul insemna – ca si free-jazzul pe care-l cantam – un gest de revolta. Ceea ce este, de fapt, insasi esenta acestei muzici. Bluesul, care se nascuse din marea durere a negrilor de pe plantatiile din sudul Americii, avea pentru noi aceeasi semnificatie. Era un strigat de libertate.
In 1984 am avut primul turneu in Occident in care am cantat si blues. Tot in acel an am facut formatia „Blues Community†in care au cantat, de-a lungul anilor, alaturi de mine, percutionistul Corneliu Stroe, contrabasistul Catalin Rotaru, chitaristii Hanno Hoefer si Attila Weinberger. Chiar si revolutia ne-a prins in turneu cu „Blues Community†– pe 21 decembrie aveam concert la Targu Mures.
Dupa 1989 am cantat destul de putin blues. Pentru multi din cei care au inceput sa-l cante, bluesul nu insemna decat un amuzament facil, iar asta mi-a pus capac. E drept, vremurile se schimbasera. Atunci mi-am zis „ajunge cat blues am cantatâ€Â! Ce-i drept, feelingul bluesului nu m-a parasit. Pentru mine e un mod de a trai. Si mai era ceva: inainte de ’89 America era pentru mine tara care daduse bluesul, omenirii. Mai tarziu aveam sa constat ca bluesul a fost facut de unii de care America isi cam batuse joc. Dupa ’89 am descoperit din ce in ce mai mult aceasta America si eu, care cantam blues de la inceputul anilor ’70 ai secolului trecut, nu am vrut sa-l mai cant!
Acum un an am primit invitatia sa particip la festivalul de blues de la Sighisoara. Initial n-am vrut sa ma duc. Dar insistentele sincere ale organizatorilor m-au facut sa accept in cele din urma. Si n-am regretat. Festivalul a fost de buna calitate. Istoria s-a repetat si anul acesta.
Acum, in 2007, ma gandesc ca nimic nu a fost intamplator. In urma cu vreo 30 de ani, eram contestat de colegii mei muzicieni pentru jazzul „liber†pe care il cantam; Johnny Raducanu, vadit iritat, le-a raspuns: „de Armeanu’ sa nu va legati, ca are pasaportâ€Â! „Pasaportul†meu era bluesul. Acum putem sa mergem in Europa, fara pasaport… Dar dupa cum imi miroase mie, cred ca ne putem apuca iar de blues!â€Â
Pentru concertul de vineri, Harry a pregatit un program inedit, cu bluesuri ale lui Muddy Waters, Memphis Slim, Sippie Wallace, Champion Jack Dupree, Mose Allison.
Una din cronicile aparute dupa Festivalul de blues de la Sighisoara de acum o luna:
Sighisoara Blues Festival: Un festival cu staif
A doua seara a fost deschisa de taticu’ blues-ului romanesc, Harry Tavitian, care a demonstrat ca este nu numai un excelent pianist, ci a fost harazit de natura si cu o voce cum rareori poti auzi live. Astfel ca povestea despre necazurile si ghinionul care-l urmareau obsesiv (pe omul care a scris cantecul acela, desigur), cu umor si auto-ironie, fara sa fie suparat pe viata din cauza acestora, mangaind duios clapele pianului precum sanii iubitei. (Adrian Dita – Jurnal Sighisorean, 28 febr 2007)