Stiri

Comert online – statistici

În 2010, românii au făcut cumpărături online în valoare de 4,67 milioane de lei (fără TVA) prin intermediul 2Parale, cea mai mare reţea de afiliere din România. Cheltuielile sunt mai mari de aproape patru ori decât cele din 2009. Potrivit rezultatelor obţinute de 2Parale anul trecut, comerţul electronic câştigă teren în România, atât valoarea vânzărilor, cât şi numărul acestora crescând de aproape patru ori comparativ cu 2009. Valoarea medie a unei comenzi a fost de peste 200 de lei (fără TVA).

Cea mai prolifică perioadă pentru cumpărăturile online a fost luna decembrie, când în 2Parale s-au finalizat vânzări de 860.000 de lei, de peste trei ori mai mari decât cele din aprilie, luna cu cele mai slabe performanţe.

Vizitatorii direcţionaţi de afiliaţii din 2Parale au preferat produsele IT&C şi cele de fashion, categoriile care au înregistrat cele mai mari vânzări.

Pentru magazinele online de fashion din 2Parale ultimele trei luni din an au adus cele mai multe vânzări. În acest interval, cumpărătorii au alocat şi cei mai mulţi bani pentru o comandă, cu un vârf pe 212 lei (fără TVA) în noiembrie.

Pe de altă parte, în intervalul mai – iunie s-au alocat cele mai mari sume pentru achiziţionarea produselor IT&C. Valoarea medie a unei tranzacţii generată prin 2Parale pentru aceste produse a depăşit în fiecare din aceste două luni 880 de lei.

“Produsele IT&C vor continua să fie în topul preferinţelor cumpărătorilor online. Vor câştiga însă foarte mult teren magazinele online de fashion, categoria cu cea mai bună evoluţie în 2010. Potenţial au şi magazinele online de discount-uri, care atrag online foarte mulţi cumpărători din offline”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Parale.

În zilele de marţi şi miercuri s-au înregistrat de obicei cele mai multe vânzări. De asemenea, în intervalul orar 10.00-16.00 românii au fost mai predispuşi să cumpere online.

Pentru mai multe informaţii, consultaţi raportul ataşat şi www.2parale.ro. Toate sumele prezentate sunt fără TVA. Cifrele de vânzări includ doar vânzările finalizate până la momentul redactării raportului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *