LifeStyle

Ciclama, o frumoasă plantă de apartament

Ciclama este plantă decorativă de apartament, elegantă care dă un aspect plăcut

Ciclama, o frumoasă plantă de apartament

oricărei încăperi. Planta atrage prin florile sale, foarte mari, în nuanţe de roşu, violet sau alb, cu petale care au vîrfuri îndoite şi răsfrînte, semănînd mai mult cu un fluture.

Ciclama este însă o plantă destul de pretenţioasă şi pentru a se dezvolta corespunzător are nevoie de o îngrijire corespunzătoare.
Rădăcina acestei flori este numită tubercul şi din acesta pornesc frunzele, care au diverse forme. În momentul în care planta înfloreşte, toamna sau la începutul iernii, planta îşi pierde o mare parte din frunze. În timpul perioadei de înflorire, ciclama trebuie ţinută într-o încăpere luminoasă, bine aerisită, dar într-un loc ferit de razele solare. Temperatura nu trebuie să scadă sub 15 grade.

În perioada florilor, pămîntul în care se află ciclama trebuie să fie în permanenţa umed şi de aceea planta poate fi udată şi de două ori pe zi. Florile sau frunzele care se vestejesc trebuie îndepărtate imediat, pentru a nu afecta planta. Solul ciclamei trebuie să fie poros, cu un conţinut mare de substanţe nutritive şi humus. Pentru ca planta să se dezvolte cît mai bine se poate folosi un sol format din pămînt de frunze de fag, pămînt de turbă şi nisip. Acest tip de amestec se poate achiziţiona din florării. După ce florile s-au ofilit, planta se udă din ce în ce mai rar, pînă ce în ghiveci va rămîne doar tuberculul. Acesta se va păstra într-un loc umbros şi răcoros şi nu se va mai uda pînă în luna iulie, cînd vor începe să apară primele frunze. În această perioadă planta se poate muta în alt ghiveci şi se aşează din nou într-un loc luminos. Dacă este bine îngrijită, ciclama poate trăi pînă la 20 de ani.

www.evenimentul.ro 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *