LifeStyle

Bursele Vodafone pentru Liceu

Fundatia Vodafone Romania si World Vision Romania au placerea sa anunte rezultatele programului Bursele Vodafone pentru Liceu, la doi ani de la lansare. Programul este sustinut de Fundatia Vodafone Romania, in parteneriat cu World Vision Romania, in judetele Dolj, Valcea, Cluj, Iasi si Bacau, pentru o perioada de 4 ani, incepand din toamna anului 2005.Beneficiarii Burselor Vodafone pentru Liceu sunt 153 de absolventi de scoala generala din mediul rural, care au obtinut rezultate bune la invatatura, dar nu au avut posibilitati materiale pentru a-si continua studiile la liceu. In anul scolar 2006 – 2007, 23 de elevi au obtinut rezultate remarcabile la invatatura, cu medii intre 9,50 si 10. In plus, 87% dintre elevii care beneficiaza de burse Vodafone au obtinut medii peste 8, confirmand interesul si motivarea copiilor pentru acest program.
“La doi ani de la lansarea programului, suntem foarte mandri sa vedem ca bursierii nostri au obtinut rezultate excelente la invatatura. Acest lucru ne aduce o mare satisfactie si ne determina sa ne continuam angajamentul de a fi cat mai aproape de nevoile comunitatii. Ne face o mare placere sa oferim primilor 10 elevi care au obtinut rezultatele cele mai bune la invatatura, cate un pachet cu telefon LG KG130, cu cartela Vodafone, pe care o vom incarca lunar cu un credit de 6 euro, timp de 1 an de zile. De asemenea, pentru toti elevii inclusi in program, Fundatia Vodafone ofera carti de la editura Humanitas”, a spus Elena Serban, Director Fundatia Vodafone Romania.
”Prin parteneriatul Fundatiei Vodafone Romania cu World Vision Romania, copiii din mediul rural au o sansa pentru a-si continua studiile liceale. Mai mult decat atat ei sunt incurajati si sustinuti sa-si dezvolte talentele si sa participe la olimpiade si alte concursuri. Rezultatele bune la invatatura se datoreaza atat muncii si ambitiei copiilor, cat si sustinerii din partea parintilor si profesionalismului cadrelor didactice din liceele partenere programului. Prin eforturi comune acest program este unul de succes,” a spus Aurora Popp, Manager departamentul Programe, World Vision Romania.
Fundatia Vodafone Romania continua sa investeasca in programe educationale si sociale, din convingerea ca educatia poate sa contribuie la dezvoltarea si prosperitatea comunitatilor locale. Bursele Vodafone pentru Liceu reprezinta unul dintre cele mai importante programe ale Fundatiei, care ofera o sansa la educatie si la un viitor mai bun copiilor de la sate cu bune performante scolare. Selectia elevilor s-a realizat dupa criterii de performanta scolara, potential de dezvoltare si motivatie.
In anul scolar 2006 – 2007, World Vision Romania a trasat planuri de dezvoltare pentru fiecare din cei 153 de elevi. In plus, echipa programului, formata din 5 coordonatori zonali a monitorizat performantele scolare ale elevilor si i-a ajutat sa se dezvolte in domeniile in care exceleaza. Copiii au beneficiat, de asemenea, de suport psihologic pentru a se integra mai usor in mediul liceal si urban.
Cu sprijinul Vodafone Romania, World Vision Romania a organizat pentru elevii din program excursii in diverse statiuni si puncte turistice precum Peles, Babele, Caraiman, Sovata, Padis, Busteni, tabere de creatie, concursuri de eseuri si seminarii tematice: “Adolescenta – o perioada din viata mea”, “Planuri pentru viitor”, “Valori morale”, “Educatie pentru o viata sanatoasa’. Un mare succes in randul elevilor au avut workshop-urile cu teme variate – comunicare, sanatate, relationare, familie – in care acestia au avut ocazia sa isi spuna parerile, sa impartaseasca idei, sa se cunoasca mai bine si sa experimenteze lucrul in echipa. In Craiova, elevii au lucrat la editarea a 6 reviste in cadrul Clubului Copiilor, iar in Valcea, au participat la campania “Ai citit o carte, da-o mai departe!”, prin care acestia au fost incurajati sa doneze cartile citite pentru a imbogati fondul de carte al bibliotecilor din localitatile natale.
Fundatia Vodafone Romania va asigura si in acest an scolar toate costurile asociate programului, cum sunt cele legate de cazarea in camine a elevilor, hrana, transport, materiale scolare si asistenta medicala.
Suma totala estimata a fi investita in acest program este de peste 600.000 de euro, pentru intreaga perioada de 4 ani.

Fundatia Vodafone Romania este o organizatie romaneasca non-guvernamentala cu statut caritabil, distincta de operatiunile comerciale ale Companiei. Activitatea Fundatiei Vodafone Romania este finantata de catre Companie, printr-un buget anual. In plus, angajatii Vodafone Romania contribuie voluntar, prin donatii lunare din salariu, la care se adauga donatiile anuale din partea Fundatiei Grupului Vodafone.

Relatii Publice
Vodafone Romania
www.vodafone.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *