LifeStyle, Sanatate

Bebeluşii trataţi cu antibiotice prezintă mai multe riscuri de a se îmbolnăvi de astm

Copiii care au fost trataţi cu antibiotice în primul an de viaţă prezintă mai multe riscuri de a se îmbolnăvi de astm pînă la împlinirea vîrstei de şapte ani, potrivit unui studiu canadian publicat în revista medicală Chest.Antibioticele sînt prescrise în mod obişnuit copiilor cu vîrste sub un an pentru tratarea mai multor boli, cel mai adesea fiind vorba de infecţii ale aparatului respirator superior, urechilor sau sinusurilor.

Anita Kozyrskyj şi colegii săi de la Universitatea din Manitoba, Winnipeg, şi de la Universitatea McGill, Montreal, au studiat 13.116 copii cu vîrste sub şapte ani, care fuseseră trataţi cu antibiotice pentru diverse probleme medicale. Medicii au ales apoi un grup de control format din copii care fuseseră trataţi cu antibiotice pentru infecţii non‑respiratorii, precum cele urinare sau ale pielii.

Copiii care au fost trataţi cu antibiotice în primul an de viaţă au prezentat de două ori mai multe riscuri de a dezvolta astm pînă la împlinirea vîrstei de şapte ani faţă de cei cărora nu li s‑au administrat antibiotice. Riscurile sînt foarte crescute şi pentru bebeluşii trataţi cu antibiotice şi care nu au trăit în casă alături de un cîine în această perioadă a vieţii.

Cercetătorii spun că prezenţa unui cîine în casă creşte nivelul de expunere la germeni a bebeluşului, fenomen care contribuie la întărirea sistemului imunitar al acestuia.

Astmul este o inflamare a căilor respiratorii şi se manifestă prin greutate în evacuarea aerului din plămîni şi prin nevoia imperioasă de oxigen.

www.evenimentul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *