Despre copii

Arenele de joaca, sport pentru viata

Sâmbătă, 30 mai, în parcul Herăstrău din Bucureşti se dă startul celei de-a patra ediţii a Arenelor de Joacă, urmând ca acestea să ajungă mai apoi şi în Câmpina, Slatina şi Târgovişte. Gabriela Szabo (campioană mondială la ateltism), Otilia Bădescu (campioană europeană la tenis de masă), Diana Oprea (campioană mondială la ateltism) Andreea Răducan şi Monica Roşu (campioane mondiale la gimnastică) sunt doar câţiva dintre marii sportivi care îi vor învăţa pe copii şi pe părinţi deoptrivă să facă sport.

La ora 18.00, sportivii vor da startul la Crosul Celor Mici şi Voinici, unde cei mai buni alergători vor primi premii. Copiii se vor înscrie separat fete-băieţi, pentru trei categorii de vârstă: 6-8 ani, 9-11 si 11-13 ani.

Pe tot parcursul zilei, cei mici vor avea acces la mai multe zone de joacă, unde se vor derula, simultan, jocuri şi concursuri. Va exista, de asemenea, o zonă de cros, o pistă atletică, panouri de escaladă, coşuri de baschet şi un fileu de badminton.

Evenimentul face parte din campania socială Sport pentru Viaţă, iniţiată de Gabriela Szabo. Iniţiativa are ca public important copiii, dorind să se apropie de aceştia pentru a-i învăţa de mici ce importanţă are sportul pentru sănătate şi ce trebuie să facă pentru a avea grijă de corpul şi de mintea lor.

Dacă până în 2008 evenimentul se desfăşura doar în parcul Herăstrău din Bucureşti, începând cu 2009 el se va extinde la nivel naţional. Astfel, Arenele de Joacă se vor desfăşura anul acesta după următorul program:

* 30 mai 2009 – BucureÅŸti, Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle
* 31 mai 2009 РC̢mpina, pe Bulevardul central, La Soldat
* 6 iunie 2009 – Slatina, Bulevardul A.I. Cuza, segmentul de la Fântână pana la CEC
* 7-8 iunie – Târgovişte, Parcul Chindia

Pentru mai multe detalii despre eveniment, accesaţi www.areneledejoaca.ro

„Arenele de Joacă“ este un eveniment în cadrul campaniei „Sport pentru Viaţã“, iniţiată de Gabriela Szabo. Cea de-a patra ediţie a evenimentului este realizată cu sprijinul Draga Mea pentru Copii, Ioana Copiilor şi a radioului Itsy Bitsy. Evenimentul este implementat de agenţia Pastel Age, iar companiile partenere sunt Astra Asigurari, Uniqua Group Austria, Adventure Camps şi Boom Boom Land. NewsIn, Copilul.ro, Scoalaparintilor.ro şi Hotnews sunt partenerii media ai proiectului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *