LifeStyle

Arena din Indianapolis – in premiera la Viasat Explorer pe 28 Mai

Ce este mare, oval si poate gazdui toate cele 31 de terenuri de fotbal american ale echipelor din prima liga americana? Nu, nu este o insula ovala, ci o arena sportiva, poate cea mai mare si mai veche arena sportiva din lume.

Arena din Indianapolis este, probabil, cea mai cunoscută pistă de curse din lume. Ea găzduieşte trei dintre cele mai importante curse de viteză din circuitul mondial – Indy 500, NASCAR şi Marele Premiu al Statelor Unite la Formula 1. Această pistă a fost inaugurată în 1909 şi, iniţial, a servit drept traseu de teste pentru producătorii auto. În 1975 circuitul a fost înregistrat în Registrul Naţional al Locurilor Istorice din Statele Unite, iar in 1987 a fost desemnat drept Monument Istoric Naţional, fiind astfel singurul astfel de momument afiliat istoriei automobilelor.

Pentru a înţelege mai bine semnificaţia deosebită a acestui circuit şi a celei de-a 90-a curse Indy 500 din 28 Mai, Viasat Explorer vă propune un documentar unic ce prezintă istoria fascinantă a Arenei din Indianapolis de la începerea construcţiilor şi până la poziţia lui prezentă, drept una dintre mega-structurile lumii.

Arena de la Indianapolis este complet diferită de orice altă structură din lume. Este cea mai mare şi cea mai veche arena sportivă cu destinaţie specială din lume, acoperind mai mult de 1000 de acrii şi care poate găzdui aproximativ 400 de mii de fani. Această Mecca a sporturilor cu motor este atât de mare încât în ea ar putea încăpea toate cele 31 de stadioane de fotbal american din prima ligă a Statelor Unite. Circuitul are propriul departament de pompieri şi un centru medical privat, iar parcarea poate găzdui până la 50 de mii de maşini. Pe lângă toate aceste lucruri absolut necesare, arena are şi un circuit de golf pe care se joacă în cadrul campionatului naţional şi un muzeu. Pista este probabil una dintre cele mai moderne din lume, permiţând piloţilor să atingă viteze de până la 240mph pe parcursul celor 2.5 mile ale circuitului.

La sfârÅŸitul anilor ’90, arena a suferit cea mai importantă transformare din istoria sa. Planurile de dezvoltare erau extrem de ambiÅ£ioase, iar inginerii ÅŸi proiectanÅ£ii au luptat împotriva limitelor impuse de design, tehnologie ÅŸi împotriva vremii nefavorabile pentru a termina construcÅ£ia la timp. Mega-structura trebuia terminată în doar 18 luni, timp în care cursele nu aveau să fie întrerupte. Mai mult, proprietarul arenei a dorit ca toate lucrările de modernizare să fie ascunse publicului pe tot parcursul curselor…

Acest documentar incitant urmăreşte detaliile acestui proiect curajos, care a întins la maxim nervii tuturor celor implicaţi şi care a necesitat o precizie deosebită în fiecare aspect.

Arena din Indianapolis – 28 Mai pe Viasat Explorer