FILME

Arcasul, din 15 octombrie la Universal Channel

arc1

Serialul de succes Arcașul (Arrow) începe, în premieră absolută în România, marți, 15 octombrie, la ora 22:00, numai la Universal Channel. În fiecare marți vor fi difuzate câte două episoade, de la orele 22:00 și 23:00.

După ce dispare şi este presupus mort timp de 5 ani, iar apoi este descoperit pe o insulă izolată din Oceanul Pacific, Oliver Queen (Stephen Amell) revine acasă, în Starling City. Aici, mama sa, Moira (Susanna Thompson), iubita lui soră, Thea (Willa Holland) şi cel mai bun prieten al său, Tommy Merlyn (Colin Donnell), îl primesc cu braţele deschise, dar toţi simt că Oliver s-a schimbat în urma celor îndurate pe insulă.

arc2

În timp ce Oliver reînnoadă relaţiile cu cei apropiaţi şi încearcă să se obişnuiască din nou cu lumea privilegiată pe care o cunoştea atât de bine, îşi construieşte în secret o identitate de erou mascat – Arrow – care îndreaptă relele cauzate de familia lui şi luptă cu nelegiuiţii societăţii. Ascunzând adevărul despre ce a devenit, Oliver vrea cu disperare să onoreze ultima dorinţă a tatălui său: aceea de a salva Starling City de corupţi și, în acelaşi timp, îşi doreşte să obţină iertarea de la fosta lui iubită, Laurel Lance (Katie Cassidy).

Serialul de acţiune îi are ca producători executivi pe Greg Berlanti („Green Lantern 3D: Protectorul universului”, „Fraţi şi surori”), Marc Guggenheim („Green Lantern 3D: Protectorul universului”) şi Andrew Kreisberg („Fringe”).

arc

Din distribuţie fac parte Stephen Amell („Medici în Santa Monica”, „Bine dotat”), Katie Cassidy („Melrose Place”, „Gossip Girl: Intrigi la New York”), Colin Donnell („Pan Am”), David Ramsey („Dexter”, „O familie de poliţişti”), Willa Holland („Gossip Girl: Intrigi la New York”, „Rebel în California”), Susanna Thompson („Cu sânge rece”, „Kings”) şi Paul Blackthorne („Fluviul ucigaş”, „The Gates”).

Nu uitați: Arcașul (Arrow), sezonul 1, va avea premiera marți, 15 octombrie, ora 22:00, numai la Universal Channel! În fiecare marți vor fi difuzate câte două episoade.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *